Al Pacino este din nou gangster. Va juca în filmul "Gotti: Three Generations"

al-pacino
al-pacino

Al Pacino va interpreta în lungmetrajul "Gotti: Three Generations" rolul unui mafiot care a existat în realitate, Aniello "Neil" Dellacroce.

Actorul american în vârstă de 71 de ani, care era practic un necunoscut înainte de a fi distribuit în "Naşul" în 1972, s-a alăturat distribuţiei filmului "Gotti: Three Generations", în care va interpreta rolul lui Neil Dellacroce, asociatul şi mâna dreaptă a mafiotului John Gotti, capul clanului Gambino, scrie Mediafax.

Al Pacino a fost nominalizat la premiul Oscar atât pentru prestaţia din "Naşul" (1972), cât şi pentru cea din "Naşul II" (1974), însă a câştigat primul său Oscar mulţi ani mai târziu, în 1993, cu rolul din "Parfum de femeie / Scent of a Woman".

În "Gotti: Three Generations", John Travolta îl va juca pe John Gotti, Joe Pesci, pe Angelo Ruggiero - un bun prieten al lui Gotti, iar Lindsay Lohan o va interpreta pe Kim Gotti, soţia fiului liderului mafiot.

Soţia lui Travolta, Kelly Preston, dar şi fiica lor, Ella Bleu, vor juca şi ele în acest lungmetraj, în care vor interpreta rolul soţiei lui John Gotti Sr., Victoria, respectiv pe cel al fiicei lor, Angel.

Rolul lui John Gotti Jr. încă nu a fost distribuit. Filmările vor începe în a doua parte a anului 2011, iar filmul va fi regizat de Barry Levinson.

Proiectul "Gotti: Three Generations" va fi realizat pe baza unui scenariu scris de Leo Rossi şi este sprijinit de John Gotti Jr., fiul celebrului mafiot. Filmul va prezenta viaţa lui John Gotti Sr. şi relaţiile acestui şef al clanului Gambino cu familia şi fiul său.

Cine a fost Aniello "Neil" Dellacroce?

Pe parcursul unei "cariere" îndelungate în fruntea unuia dintre cele cinci mari clanuri mafiote din New York - familia Gambino -, John Gotti şi-a atras simpatia multora, graţie eleganţei şi spiritului său. A fost poreclit de presa americană din epocă "The Dapper Don", deoarece îi plăceau hainele scumpe, dar şi "Teflon Don", în virtutea capacităţii lui uimitoare de a ieşi triumfător din procesele în care era acuzat.

În 1992, Gotti a fost găsit vinovat de săvârşirea a 13 crime, conspiraţie în vederea săvârşirii de crime, pariuri ilegale, şantaj, evaziune fiscală etc. El a fost condamnat la închisoare pe viaţă, unde a şi murit de cancer, 10 ani mai târziu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel