AFM prelungeşte până la 13 decembrie depunerea dosarelor pentru dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit până pe 13 decembrie 2019 sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, a anunţat, luni, instituţia.

Obiectivul programului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de alimentare a vehiculelor cu energie electrică, iar solicitanţii eligibili sunt unităţile administrativ-teritoriale - reşedinţe de judeţ şi municipiul Bucureşti.

Suma alocată sesiunii de finanţare este de 92 milioane lei.

"Finanţarea se acordă în procent de maximum 90% din cheltuielile eligibile şi în limita sumelor maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant. Sumele maxime ce pot fi acordate pentru fiecare solicitant sunt stabilite în funcţie de numărul de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, acestea fiind publicate pe site-ul AFM", precizează instituţia.

Suma maximă finanţată de Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea unei staţii de reîncărcare este de 190.000 de lei, valoare ce reprezintă 90% din totalitatea cheltuielilor eligibile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel