Află cum poţi economisi până la 2.000 de lei pe an din banii cheltuiţi pe benzină, conducând corect

trafic rutier
trafic rutier

Punerea în mişcare a autovehiculului fără o accelerare excesivă, folosirea corectă a vitezelor şi evitarea punctului mort. Acestea sunt o parte din modalităţile prin care se poate economisi din consumul de combustibil. Iar această economie poate ajunge la peste 2.000 de lei pe an, susţin specialiştii de la compania BNP Paribas.

Regula generală în cazul automobilelor pe benzină este ca schimbul de viteză să se efectueze odată ce s-a ajuns la 2.000 sau 2.500 de turaţii pe minut, în timp ce în cazul motorinei, momentul cel mai potrivit pentru a schimba viteza este între 1.500 şi 2.000 de turaţii. Specialiştii recomandă folosirea corectă a schimbului de viteze. Astfel, viteza a I-a se foloseşte numai pentru a porni şi în următorii 6 metri, în timp ce a doua viteză trebuie schimbată cu cea de-a treia când se atinge viteza de 30 de km/oră. A patra viteză se bagă de la 40 de km/oră, iar a 5-a de la 50 de km/oră.

Un alt truc este încercarea de a menţine viteza cât mai constantă, fără frâne bruşte urmate de accelerări grăbite, ceea ce nu numai reduce consumul (numai de la 100 la 120 de km/h creşte consumul cu 44%), ci scade şi riscul de accidente între 10 şi 25%.

Specialiştii mai recomandă evitarea punctului mort şi menţinerea motorului la relanti cât mai puţin, deoarece, contrar a ceea ce cred mulţi dintre şoferi, în această stare vehiculul are un consum fix de aproape jumătate de litru pe oră.

Cea mai bună metodă pentru a economisi combustibil este folosirea unei viteze superioare şi lăsarea autoturismului să meargă fără acceleraţie, căci în acest fel mişcarea roţilor va menţine motorul în funcţiune şi, la mai mult de 20 de km/oră, consumul va fi minim.

În caz de aglomeraţie, este recomandabil să opriţi motorul dacă veţi aştepta mai mult de un minut. Mai mult, nu este recomandabil să încărcaţi autovehiculul excesiv, căci fiecare 100 de kg în plus înseamnă un consum mai mare cu 5%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel