Odată cu cazul lui Adrian Sobaru au apărut numeroase referiri la autism, deoarece unul din copiii săi suferă de această afecțiune. Dar ce este mai exact autismul? Cum se manifestă? Cum recunoaștem un copil autist și cum îl putem ajuta? De Ce News încearcă să răspundă la aceste întrebări, cu ajutorul informațiilor oferite de Institutul Național de Sănătate din SUA.
Tulburările de spectru autist (ASD - autist spectrum disorders) este caracterizat printr-o serie de afecțiuni complexe ale dezvoltării neurologice, caracterizate în principal prin obstacole în procesul de socializare, dificultăți de comunicare, comportamet stereotip, limitat și repetitiv. Autismul, numit câteodată și ASD clasic, este forma cea mai gravă de ASD, în timp ce alte afecțiuni din cadrul spectrului includ o formă mai ușoară cunoscută sub numele de sindromul lui Asperger, o afecțiune rară numită sindromul lui Rett, tulburarea de dezintegrare infantilă și tulburarea generalizată a dezvoltării nespecifice, cunoscută în general sub numele de PDD-NOS.
O boală preponderent masculină
Caracterul și gravitatea bolii variază, dar boala este prezentă în cadrul tuturor grupurilor etnice și socio-economice și poate afecta persoane de orice vârstă. Bărbații au de patru ori mai multe șanse să dezvolte aceste tulburări față de femei.
Interacțiunea socială deficientă, principalul simptom
Caracteristica distinctivă a autiștilor este interacțiunea socială deficientă. Cei care îngrijesc copilul în cauză sunt de obicei primii care observă o problemă. De la primele momente ale copilăriei, un bebeluș cu ASD manifestă indiferență față de persoanele care îl înconjoară și își focalizează atenția către un obiect pentru timp îndelungat. Ar putea fi un copil cu ASD și cel care se dezvoltă normal din punct de vedere social, dar după aceea se retrage și devine indiferent la activitățile de socializare. Copiii autiști e posibil să nu răspundă când sunt strigați pe nume și evită des contactul vizual cu alte persoane. Interpretează cu dificultate ceea ce gândesc sau simt ceilalți pentru că nu pot înțelege elementele sistemului de relaționare, cum ar fi tonul vocii sau expresiile feței, și nu analizează fețele celorlalte persoane. Nu manifestă empatie. Mulți dintre copiii cu ASD fac mișcări repetitive, cum ar fi a se roti, sau în comportamente autoabuzive cum ar fi să se muște sau să își lovească capul. Încep să vorbească mai târziu decât alți copii și când vorbesc despre ei, în loc să folosească pronumele de persoana I „eu” sau „mie”, folosesc numele și persoana a III-a. Copiii autiști nu știu să se joace interacționând cu ceilalți copii.
Răul nu vine niciodată singur
Copiii cu ASD au un risc ridicat de a suferi de complicații sau de anumite afecțiuni concomitente, inclusiv sindromul X (care cauzează retard mintal), screloză tuberoasă (care provoacă tumori cerebrale), convulsii epileptice, sindromul Tourette, tulburări de învățare și tulburarea prin deficit de atenție - ADHD. Între 20 și 30 la sută dintre copiii cu ASD fac epilepsie atunci când ajung la vârsta adultă. În timp ce persoanele cu schizofrenie pot prezenta comportamente asemănătoare cu autismul, în general sunt simptome care nu apar decât abia spre sfârșitul adolescenței sau debutul vieții adulte. Majoritatea schizofrenicilor au și halicinații și delir, ceea ce nu se aplică și autiștilor.
Cum se diagnostichează autismul?
ASD variază semnificativ în funcție de gravitate și simptome și poate să treacă neobservat, mai ales în cazu copiilor care nu sunt foarte afectați sau când este mascat de un impediment fizic mai accentuat. Semnele precoce care necesită o evaluare includ lipsa arătării cu degetul la vârsta de un an, lipsa pronunțării vreunui cuvânt până la 16 luni și fraze din două cuvinte până la doi ani, lipsa răspunsului la chemarea pe nume, pierderea limbajului sau a abităților sociale dobândite anterior, contactul vizual inadecvat, alinierea excesivă a obiectelor sau jucăriilor, lipsa zâmbetului. Există și semnale mai târzii, cum ar fi capacitatea limitată de a se împrieteni sau pentru a conversa cu alți copii, absența sau deteriorarea jocului imaginativ și social, folosirea stereotipă, repetitivă sau neobișnuită a limbajului, aderența inflexibilă la diferite rutine sau ritualuri specifice.
Diagnosticarea se face prin chestionare sau alte instrumente pentru a aduna informația necesară despre dezvoltarea și comportamentul unui copil. O investigație integrală, de care este nevoie în cazul unei bănuieli de ASD, presupune participarea unei echipe multidisciplinare, care include un psiholog, un neurolog, un psihiatru, un terapeut al limbajului (logoped) și alți profesioniști. Nu este exclus nici un control ORL.
Cum se tratează autismul?
Nu există remediu pentru autism. Terapiile și intervențiile comportamentale sunt destinate remedierii simptomelor specifice și pot ajuta la o îmbunătățire substanțială a acestora. Se lucrează atât cu copiii, cât și cu părinții. Medicamentele sunt pentru simptomele care pot apărea, cum ar fi depresia, anxietatea, sau tulburarea obsesiv-compulsivă. Hiperactivitatea se poate trata cu medicamentele destinate celor cu ADHD.
Citeşte şi:
A fost descoperit mecanismul genetic care ar putea provoca autismul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
