A început o perioadă de schimbări radicale, susțin astrologii

astrologie
astrologie

Între 30 martie şi 23 aprilie, Mercur retrogradează în Berbec, fapt ce ne îndeamnă să luăm poziţie vizavi de toate capitolele mari din viaţa noastră.  Este foarte posibil ca în acest interval să fim stimulaţi să stabilim o nouă traiectorie în viaţă. S-ar putea ca scopurile noastre să se schimbe radical. Tot în aceast interval putem să forăm foarte adânc în inima noastră şi să să descoperim ce se află acolo.

S-ar putea ca după 23 aprilie, când tragem linie, să descoperim că alte nevoi sunt în noi, potrivit horoscoptv.ro. În felul acesta s-ar putea ca şi relaţiile să treacă printr-un test şi să ne dăm seama că oamenii cu care colaborăm, cu care locuim, cu care ne împrietenim, cu care ne iubim, să nu mai corespundă nevoilor noastre reale.

Pe de altă parte, Mercur retrograd ne obligă să ne înfruntăm adevărurile şi să nu le mai ascundem, să le luăm în serios şi să le trăim, informează realitatea.net. Poate că din această cauză vor începe serioase negocieri şi unele relaţii se vor rupe. Dacă în urma acestor fundamente noi pe care ne vom sprijini existenţa, mult mai profund conectaţi la noi înşine, ne vom da seamă că nu ne mai stă bine într-o anumită instituţie, lângă anumite persoane, iar atunci va trebui să avem curaj şi să trecem mai departe. Este bine să nu luăm decizii în acest intreval, pentru că aceasta este o perioadă care solicită foarte mult curaj, onestitate şi dorinţă de a ne trăi viaţa la un nivel mai înalt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel