Monetăria Regală Britanică a lansat o nouă monedă din seria ”Harry Potter”

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Monetăria Regală Britanică (Royal Mint) a lansat o monedă de 50 de pence pe care apare trenul Hogwarts Express, din celebra serie "Harry Potter" creată de autoarea J.K. Rowling.

Moneda de colecţie Hogwarts Express este, de asemenea, ultima monedă de 50 de pence (0,61 USD) pe reversul căreia apare portretul reginei Elisabeta a II-a, care a încetat din viaţă în luna septembrie, scrie Agerpres.

Potrivit Royal Mint, organismul britanic responsabil de baterea monedelor şi de tipărirea bancnotelor, moneda face parte dintr-o colecţie emisă pentru a celebra cea de-a 25-a aniversare a cărţii "Harry Potter şi piatra filosofală", primul volum al aventurilor cu succes fenomenal din lumea fantastică cu vrăjitori creată de autoarea J.K. Rowling, publicat în 1997 de Bloomsbury Publishing.

Seria include patru piese, printre care figurează un portret al celebrului vrăjitor cu ochelari Harry Potter, trenul Hogwarts Express, profesorul Albus Dumbledore şi şcoala de vrăjitorie Hogwarts.

Piesele din această colecţie includ, de asemenea, două monede cu portretul reginei Elisabeta a II-a şi alte două cu portretul oficial al regelui Charles al III-lea, potrivit unui comunicat al Royal Mint.

Lansată în 1997, seria de cărţi în şapte volume prezintă aventurile unui tânăr vrăjitor pe nume Harry Potter de la şcoala de vrăjitorie Hogwarts şi lupta lui împotriva lordului Voldemort, un vrăjitor întunecat aflat în căutarea nemuririi.

Vânzările cărţilor din această sagă se ridică la sute de milioane de dolari, în timp ce filmele realizate pe baza acestora, opt la număr, au generat venituri de miliarde de dolari.

Seria de filme Harry Potter reprezintă o lume a magiei și a vrăjitorilor, unde fantezia, aventura și misterul te fascinează încă de la prima peliculă. Dacă pe marile ecrane, se vorbește despre blestemele lui Harry Potter, ei bine și în realitate, anumiți actori au fost urmăriți de ghinion. Vorbim despre actorii care au apărut în franciză și care au plecat din această lume, poate mai devreme decât se așteptau fanii. Pe unii i-ai îndrăgit din prima, pe alții i-ai văzut doar în câteva secvențe, însă fiecare a contribuit la reușita Harry Potter. 

Actori din franciza Harry Potter care nu mai sunt printre noi

De la apariția primului film Harry Potter și până acum, 24 de actori s-au stins din viață. Cel mai recent caz este cel al lui Leslie Phillips, cel care a dat voce pălăriei vorbitoare, care s-a stins din viață pe data de 7 noiembrie 2022, după ce s-a luptat cu o boală grea. Acesta este urmat de actorul Robbie Coltrane, care l-a jucat pe Rubeus Hagrid, cunoscut ca responsabilul pentru intrarea și ieșirea din școală. 

Helen McCrory, care a jucat-o pe Narcissa Malfoy, s-a stins din viață la vârsta de 52 de ani, după o luptă grea cu cancerul. De asemenea, John Hurt, cel care l-a jucat pe domnul Ollivander, proprietarul magazinului de baghete, a murit în anul 2017, tot din cauza cancerului.

Cu un an în urmă, fanii filmului Harry Potter au primit vestea tragică conform căreia Alan Rickman, actorul care l-a jucat pe profesorul Snape, a murit la vârsta de 69 de ani, de cancer. La acea vreme, Daniel Radcliffe a scris despre Rickman că a fost unul dintre cei mai mari actori cu care a lucrat vreodată, relatează „Edinburgh Live‟. De asemenea, Emma Watson și-a exprimat regretele: „Am fost atât de norocoasă că am lucrat și am petrecut timp cu un bărbat și un actor atât de special‟. ... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel