Un asteroid, în APROPIERE de Pământ

Diana Popescu / 19 apr 2017 / 09:46 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

NASA informează că un asteroid de circa 600 metri lungime va trece miercuri în apropiere de Pământ, dar fără să prezinte vreun pericol pentru planeta noastră, scrie AFP.

"Deși nu există nicio posibilitate ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va ajunge totuși prea aproape pentru un corp ceresc de asemenea dimensiuni", precizează agenția spațială într-un comunicat.

Denumit 2014-JO25, asteroidul care măsoară puțin peste 650 de metri lungime va trece la 1,8 milioane de kilometri distanță de Terra, ceea ce înseamnă aproximativ de cinci ori distanța care ne desparte de Lună.

Ultima oară când 2014-JO25 ne-a vizitat a fost în urmă cu 400 de ani și îl vom vedea din nou peste 2.600 de ani.

Asteroidul va trece în apropiere de planeta noastră după ce a ocolit Soarele iar apoi își va continua ruta spre Jupiter înainte de a se întoarce spre centrul sistemului nostru solar.

NASA a precizat că asteroidul nu reprezintă niciun risc pentru planeta noastră, cel puțin pentru următorii 558 de ani, dată la care el va trece din nou pe lângă Terra, însă mai aproape.

Viitoarea vizită a unui corp ceresc este prevăzută de abia în 2027, când asteroidul 199-AN10, de 800 metri lungime se va apropia la 380.000 de km (distanța dintre Pământ/Lună).

[citeste si]


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24