Trei rețete cotlet de porc. Secrete din bucătăria anilor 1960

Vă prezentăm în rândurile de mai jos trei rețele delicioase de cotler de porc: ușoare și gustoase.

COTLET DE PORC PANE

Ingrediente:

cotlet de porc - 100 g.

untură  - 20 g.

faină - 10 g.

ouă, bucăți - 1/6.

cartofi - 250 g.

sare - 5 g.

Cotletul se taie în felii de mărimea unei porții, se bate cu ciocanul de șnițele, se sărează, se trece prin făină și ouă bătut, după care se prăjește pe ambele părți într-o cratiță cu untură încinsă. Se servește cu garnitură de cartofi prăjiți sau pireu.

COTLET DE PORC LA TAVĂ

Ingrediente:

cotlet de porc - 140 g.

morcovi - 15 g.

ceapă - 5 g.

untură - 5 g.

cartofi - 250 g.

sare - 5 g.

[citeste si]

Cotletul spălat, scurs de apă și sărat se introduce la cuptor într-o tavă cu untură. Când este aproape gata se adaugă ceapa și morcovii curățați, spălați și tăiați felii. După ce s-a fript, cotletul se taie în porții, iar sosul se strecoară și se toarnă peste cotlet. Se servește cu garnitură de cartofi sau pireu.

COTLET DE PORC CU CARTOFI GRATINAȚI

Ingrediente:

cotlet - 120 g.

cartofi - 250 g.

făină - 6 g.

untură - 20 g.

ouă, bucăți - 1/6.

piper - 0,1 g.

sare - 5 g.

Cotletul spălat și scurs de apă se sărează și se introduce la cuptor într-o tavă unsă cu untură, iar după 50-60 minute se scoate și se taie în porții.

Cartofii aleși și spălați se fierb în coajă, apoi se răcesc, se curăță de coajă și se taie în bucăți potrivite. Se rumenește făina într-o cratiță cu untură și se stinge cu supă de oase, după care se adaugă ouăle, cartofii, piperul și sarea, amestecându-se bine. Această compoziție se pune într-o tavă unsă cu untură. Se introduce la cuptor și se ține până se rumenește, după care se taie în porții și se servește ca garnitură la cotlet.

Se stropește cu sos de la friptură (cotlet) pe deasupra. Făina rumenită se poate stinge cu lapte proaspăt (40 g de porție), iar peste cartofii puși în tavă se poate turna smântână (15 g porție) și presăra cașcaval dat pe răzătoare (10 g de porție).

Rețetele sunt dintr-o carte de bucate de la Editura Militară a Ministerului Forțelor Armate ale R.P.R 1964.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel