Planeta Marte va fi colonizată în următorii 100 de ani, a susţinut celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking într-un interviu oferit luni agenţiei ruse Tass, scrie Agerpres.
'NASA, dar şi alte agenţii spaţiale sunt concentrate pe Marte. Este cea mai apropiată planetă din categoria Pământului, cu o scoarţă solidă şi o atmosferă. Chiar dacă Luna ar fi mai uşor de colonizat pentru că se află la o distanţă de doar 3 zile, Marte reprezintă o provocare mult mai interesantă şi va fi nevoie de o colonie complet autosuficientă', a comentat savantul britanic.
Însă, 'în următorii 100 de ani nu am nicio îndoială că vor fi oameni care vor trăi pe Marte. Pentru a reuşi acest lucru este nevoie de investiţii care să permită dezvoltarea ştiinţei despre cum să supravieţuim pericolelor precum radiaţiile cosmice, slăbirea şi deteriorarea organismului uman, şi cum să ne descurcăm fără proviziile vitale provenite de pe Pământ', a adăugat el.
De asemenea, în interviul oferit Agenţiei TASS, omul de ştiinţă britanic şi-a mărturisit visul de a zbura în spaţiu şi speranţa că această dorinţă va deveni în curând realitate.
'Mereu am visat să zbor în spaţiu. Dar foarte mulţi ani am crezut că va rămâne doar un vis. Prizonier într-un scaun cu rotile, pe Pământ, cum aş putea eu să intru în contact cu măreţia spaţiului dacă nu prin imaginaţie şi prin munca mea în calitate de fizician. Nu m-am gândit niciodată că mi se va oferi oportunitatea de a vedea frumoasa noastră planetă de pe orbită sau de a privi dincolo de ea, spre spaţiul necuprins. Aceasta era şansa prin excelenţă a astronauţilor, acei câţiva norocoşi care au oportunitatea de a trăi minunea şi emoţia unui zbor spaţial. Însă acum am şansa de a ajunge în spaţiu prin Virgin Galactic (companie care pregăteşte un program de zboruri spaţiale comerciale)', a mai susţinut el.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu