Statele Unite ale Europei: Boc cere aprobarea CE pentru bugetul pentru 2012

boc
boc

Premierul Emil Boc a declarat luni că Executivul a finalizat proiectul bugetului de stat pe 2012, însă, el va fi înaintat Parlamentului după ce Comisia Europeană va anunţa prognoza de creştere economică şi după ce va fi stabilit nivelul deficitului bugetar pentru anul viitor, în urma negocierilor cu FMI şi CE.

"Practic, bugetul de stat în forma proiectului este finalizat la Guvern, doar că aşteptăm doi indicatori macroeconomici foarte importanţi pe care trebuie să-i stabilim în perioada imediat următoare şi care nu depind de noi. În 24 octombrie, Comisia Europeană va anunţa oficial prognoza de creştere economică pentru fiecare ţară din UE, inclusiv pentru România. O prognoză revizuită în urma ultimelor lucruri întâmplate pe pieţele europene. Şi, de asemenea, în urma negocierilor cu CE şi FMI, vom avea, după 24 octombrie, în perioada imediat următoare, nivelul deficitului pentru anul 2012.

Fără aceşti doi indicatori macroeconomici nu se poate înainta bugetul la Parlament. Noi am finalizat, la nivel guvernamental, o primă formă a proiectului de buget, dar pe indicatorii agreaţi în vară cu FMI şi CE, indicatori macroeconomici care, din nefericire, se revizuiesc în întreaga Europă", a spus Boc, după o întâlnire pe care a avut-o la Palatul Parlamentului cu grupul senatorilor PDL.

El a completat că imediat ce respectivii indicatori macroeconomici vor fi stabiliţi, proiectul bugetului de stat pe 2012 va fi înaintat Parlamentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel