Reactivitatea depresiei
”Dacă tu ai făcut tot ce trebuia, adică dacă ai mers la psihiatru, ai urmărit schema care ți-a fost dată, ai făcut scăderile treptat, în principiu între 6 luni și un an, sigur nu cu aceleași doze, ele tot scad, ca tratamente de întreținere, și se merge pe perioadă mai lungă sau mai scurtă în funcție cu cât e mai reactivă depresia. Mergem pe varianta mai scurtă de tratament și întărirea rezultatelor prin terapie, cu cât este mai lungă, adică endogenă și cu ereditate defectuoasă și cu vulnerabilitate, cu atât mergem mai mult pe depresie. Ideal ar fi ca dacă omul respectă acești pași să nu rămână cu nimic.
Oricui îi este greu să afle că are o boală, că are o tulburare cardiacă, că trebuie să ia tratament și traversarea unui episod depresiv determină și ceea ce se numește o depresie psihologică, adică dubla depresie. Pe de o parte eu am făcut o depresie în sensul psihiatric, endogen, pe de altă parte eu dezvolt idee: dar de ce mi s-a întâmplat mie asta?
Atunci rolul psihologului este să metabolizeze în noua personalitate restructurarea personalității, inclusiv acest nou episod și traversarea lui. Dacă acest lucru se va reuși, ar trebui ca cel în cauză să nu rămână cu nimic. Sigur, oricine poate să facă o recădere. Dacă ai avut deja un episod depresiv riscul de recădere este un pic mai mare și tu trebuie să fii informat asupra lui”, a declarat pentru DC News, Simona Trifu, medic primar psihiatru, conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București,
Mediul ca factor declanșator al depresiei
”Singurele sfaturi pe care le dau este că atunci când omul este în plin episod depresiv și trauma a fost legată de locul de muncă, de familie, să nu ia atunci decizii pentru că poți să le iei din supărare, din suferințe existențiale, din răzbunare și mai apoi să regreți. Eu încerc să le spun: Haideți întâi să rezolvăm problema. Dumneavoastră veți lua singur decizia. Ideal este ca niciodată să nu îi spui pacientului ce să facă. Unii oameni ajung singuri la concluzia că vor să părăsească mediul, și atunci ca specialist eu le respect dorința. A fost și invers, situații în care eu a trebuit să menegerizez cu familia, adică omul era hotărât să renunțe ca să nu se mai confrunte cu trauma iar familia nu putea să accepte acest lucru. Deci, aș merge mereu pe dorința pacientului”, a declarat Simona Trifu, medic primar psihiatru, conferențiar universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București.
Citește și:
Este depresie când nu ne atingem obiectivele? Dr. Simona Trifu, explicaţii la DC NEWS. Când începe şi cum se manifestă
"Doamna profesor, astăzi am pus o temă pe care poate ar fi bine să o explicăm. Dacă puteţi, să ne daţi câteva detalii ca unor muritori de rând. Pentru că vorbim de depresie la modul general, spunem că dacă pe cineva l-a stropit autobuzul, l-a băgat în depresie, dacă nu îi ies cuiva obiectivele propuse, spunem că intră în depresie. E depresia chiar aşa? Circulă pe lângă noi sau e ceva mai grav?", a întrebat Flaviu Predescu.
"Poate că e chiar binevenit să începem cu această definiţie, pentru că într-adevăr termenul de depresie este foarte mult folosit şi, la un moment dat, apropo de legătura cu literatura, ştim toţi un areal terminologic foarte bogat: deprimare, tristeţe, stare sufletească de rău. Şi atunci ne punem problema următoare: unde se termină acest areal? Nu cred că e om care să nu fi trăit câteva ore de deprimare. Şi unde începe depresia?
Din punct de vedere corect al terminologiei ştiinţifice, noi avem ceea ce se numeşte dispoziţie. Asta reprezintă starea noastră afectivă. O dispoziţie proastă poate să aibă oricine câteva ore. Dacă această stare de fond, dispoziţia, se prăbuşeşte, atunci vorbim de depresie. Mai sunt nişte criterii. Ea trebuie să reprezinte o schimbare semnificativă pentru cum sunt eu. Poate eu nu îmi dau seama, dar cei apropiaţi mie mă fac atent la faptul că e ceva în neregulă.
Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
