Milena Messori, directorul Biroului BEI de la Bucureşti, a declarat, joi, că România înregistrează întârzieri în toate fazele din procesul de absorbţie a fondurilor europene, inclusiv pentru că este necesară asigurarea finanţării înainte de aprobarea proiectelor.
"Nu aş spune că este o lipsă de proiecte, ci o lipsă de capacitate de implementare a acestor proiecte conform graficului iniţial, în sensul că trecem prin nişte amânări lungi în toate fazele procesului de absorbţie. De exemplu, procesul de achiziţii publice care este de multe ori contestat, mai ales în România, dar există amânări mai ales în implementare. Ceea ce vedem noi este de fapt o rată de absorbţie foarte mică a fondurilor. Sunt fonduri care au fost deja alocate, au fost deja aprobate, dar sunt nişte amânări, nişte întârzieri în proiect şi asta este determinată de o lipsă de capacitate, mai ales în sectorul public, principalul partener al nostru", a declarat Messori, în cadrul unui seminar pe teme economice.
Ea a menţionat că BEI nu are o limită privind sumele pe care le poate împrumuta României.
"Cu cât absorb mai mult, cu atât mai bine mai bine pentru România. Există resurse care nu au fost utilizate. Există multă speranţă pentru viitor întrucât am văzut că lucrurile s-au schimbat. În 2010 am văzut rata de virare a fondurilor BEI aproape dublându-se în România", a continuat Messori.
Oficialul BEI a mai spus că Guvernul şi-a schimbat strategia privind absorbţia fondurilor, de la propunerea continuă de noi proiecte la utilizarea sumelor deja aprobate de BEI, alte instituţii financiare şi UE.
Ea a dat ca exemplu performanţa foarte bună înregistrată în Polonia, unde cererile pentru finanţarea proiectelor se depun după aprobarea acestora.
"Din păcate din cauza regulilor asupra cărora s-a căzut de acord de către Guvern, aprobarea unui proiect în România nu începe până nu se asigură finanţarea. Asta cauzează unele întârzieri. A cere fondurile necesare investiţiei după aprobarea proiectului s-a dovedit deja a fi un succes", a concluzionat oficialul BEI.
România este pe ultimul loc în Europa Centrală şi de Est în privinţa accesării fondurilor europene, cu o rată de absorbţie (plăţi efective) de 7% în perioada 2007-2010, cele mai slabe performanţe fiind consemnate la capitolele transporturi şi mediu, care beneficiază de cele mai mari sume.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu