Roger Federer, locul 3 ATP, a anunța că joi ca nu va participa la turneul de Mare Șlem de la Roland Garros, întrucât nu este recuperat 100% și nu vrea să își asume...
'Regret să anunț că am decis să nu joc în ediția de anul acesta a Open-ului francez. Am făcut progrese constante cu forma mea fizică, însă nu sunt încă la 100% și simt că aș putea să îmi asum riscuri inutile dacă joc înainte să fiu cu adevărat pregătit.
Aceasta decizie nu a fost ușor de luat, dar am făcut-o pentru a mă asigura că pot să joc
în restul sezonului și pentru a putea să îmi extind cariera.
Rămân la fel de motivat și de entuziast ca întotdeauna și planul meu este să ating cea mai bună formă fizică înainte de a reveni în circuit pentru sezonul de iarbă" a scris Federer pe pagina sa de Facebook.
'Îmi pare rau pentru fanii mei din Paris, însă aștept cu nerăbdare să revin la Roland Garros în 2017" încheie elvetianul.
Federer s-a operat la genunchi dupa Australian Open pentru o ruptură de menisc. Dupa recuperare, el s-a retras de la turneul de la Madrid, acuzând dureri la spate.
Fostul număr unu mondial are un singur titlu la Roland Garros, in 2009.