Radu Mihăileanu şi Cătălin Mitulescu, în cursa pentru premiile de la Cannes 2011

Radu_Mihaileanu
Radu_Mihaileanu

Regizorii români Radu Mihăileanu şi Cătălin Mitulescu vor participa la cele mai importante secţiuni ale Festivalului Internaţional de Film Cannes 2011, cu lungmetrajele "La source des femmes" şi, respectiv, "Loverboy", au anunţat, joi, organizatorii evenimentului.

[caption id="attachment_54089" align="alignleft" width="200" caption="Radu Mihăileanu"][/caption] Drama cu accente comice "La source des femmes" a fost selecţionată în competiţia oficială a festivalului, alături de pelicule semnate de Woody Allen, Pedro Almodovar şi Lars Von Trier. Scenariul filmului realizat de Mihăileanu urmăreşte povestea unei comunităţi rurale din nordul Africii în care femeile intră într-o grevă a sexului, condiţionându-şi partenerii cu aducerea apei potabile de la un izvor îndepărtat. "La source des femmes" a fost înscris în competiţie din partea Franţei, ţară care l-a "adoptat" pe Mihăileanu.

Înscris în secţiunea Un Certain Regard, "Loverboy" îl are ca protagonist pe George Piştereanu, cunoscut din "Eu când vreau să fluier, fluier", care interpretează rolul unui tânăr "specializat" să seducă femei pentru a le plasa unei reţele de prostituţie.

n 2005, România a câştigat la Cannes premiul secţiunii Un Certain Regard, datorită filmului "Moartea domnului Lăzărescu", regizat de Cristi Puiu, iar în 2007 cineastul Cristian Mungiu s-a întors la Bucureşti cu cea mai importantă distincţie a festivalului, Palme d'Or, acordată pentru "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile".

Robert De Niro, Sean Penn, Johnny Depp, Brad Pitt, Angelina Jolie şi Scarlett Johansson sunt doar câteva dintre starurile de la Hollywood care şi-au anunţat participarea la ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes - cel mai important eveniment de gen din Europa.

Ajuns anul acesta la ediţia cu numărul 64, Festivalului Internaţional de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 11-22 mai.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel