Primăria Galați, dată în judecată de Guvern

Justitia
Justitia

Guvernul României a dat în judecată Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Galaţi, pentru a recupera un teren acordat Galaţiului prin HG 512/2002, pe motiv că nu au fost respectaţi termenii acestei hotărâri, care prevedeau că suprafaţa trebuie folosită pentru construcţia de locuinţe şi nu dată în arendă ca exploataţie agricolă, aşa cum se întâmplă în prezent. 

"Guvernul României a chemat în judecată Primăria municipiului Galaţi, pentru că nu a folosit terenul respectiv în conformitate cu HG 512/2002. În ultimii zece ani de zile, Galaţiul nu a respectat destinaţia acestui teren, aceea de a se construi aici locuinţe. Ei au concesionat terenul în scop agricol şi au câştigat câteva milioane de euro în această perioadă. Noi am insistat pe faptul că CJ Brăila trebuie să facă demersurile necesare pentru reîntoarcerea terenului din domeniul public al Galaţiului, în domeniul public al statului român, respectiv la ADS", a declarat deputatul PNL Vasile Varga, vineri, în conferinţă de presă. 

Înainte de a intenta acţiune în instanţă, Guvernul a solicitat CLM Galaţi, în luna septembrie, printr-un memorandum, să emită o hotărâre prin care să legalizeze transferul, înapoi în proprietatea Agenţiei Domeniilor Statului, a lotului în suprafaţă de 655,29 ha, dar CLM Galaţi a scos acest proiect de pe ordinea de zi în şedinţa din luna octombrie, pe motiv că "situaţia mai trebuie analizată". 

În memorandumul transmis de Guvern către CLM Galaţi se arată că transmiterea dreptului de proprietate asupra acestui teren a fost efectuată sub condiţia ca suprafaţa să fie utilizată pentru construcţii de locuinţe şi utilităţi sociale şi că "din analiza modului cum a fost aplicată HG. 512/2002 rezultă faptul că, de 15 ani, cea mai mare parte din cele o mie de hectare nu este utilizată potrivit destinaţiei stabilite iniţial". 

Prin HG 512/23.05.2002, Galaţiul a primit de la ADS o mie de hectare, aflate pe teritoriul judeţului Brăila, în comuna Vădeni, situată la graniţă cu municipiul Galaţi, teren care trebuia utilizat exclusiv pentru construcţia de locuinţe. Din întreaga suprafaţă însă, doar 44 de hectare au fost folosite pentru construcţia a 14 blocuri ANL, restul suprafeţei fiind închiriată către mai multe societăţi în vederea exploatării agricole, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel