Președintele României, Nicușor Dan, nu se duce la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Președintele României, Nicușor Dan, nu va fi prezent la Forumul Economic Mondial de la Davos, deși mulți alți lideri mondiali vor merge în Elveția. Marius Lazurca, consilierul prezidențial pentru securitate națională, a explicat de ce a fost luată această decizie, iar România va fi reprezentată de ministrul de Externe, Oana Țoiu, nu de președintele țării.
El a susținut că mesajul lui Nicușor Dan pentru români este: ”nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezența mea în țară”.
”Faptul că România este reprezentată la Davos, la nivel înalt, este deja o parte din răspunsul pe care am să vi-l dau. Nu e neobișnuit ca statele să fie reprezentate la acest eveniment de către miniștrii lor de Externe. În al doilea rând, decizia președintelui este ușor de înțeles și o să o explic foarte concis. Agenda președintelui, oricărui președinte, este sub asediul urgențelor, crizelor și priorităților.
Principalul exercițiu pe care trebuie să-l facă orice șef de stat este să prioritizeze crizele, urgențele și evenimentele care se bulucesc pe agenda domniei sale. (...) În momentul în care această decizie a fost luată, trebuie să vă spun că ea a fost luată nu ușor și în urma unor discuții aprofundate și adesea în contradictoriu cu privire la oportunitatea prezenției domniei sale la Davos. Până la urmă, președintele a decis să rămână în țară. Mesajul domniei sale către români fiind "nu umblu teleleu prin lume când sunt lucruri atât de importante care reclamă prezența mea în țară, mai cu seamă când consilierii mei nu îmi pot construi suficientă substanță pentru prezența mea la Davos". Așadar, dacă e cineva de blamat, eu sunt acela”, a declarat Marius Lazurca pentru Antena 3 CNN.
La Davos vor merge mai mulți lideri mondiali, în frunte cu preşedintele SUA, Donald Trump. Astfel, lista celor care și-au confirmat prezența cuprinde aproape 3.000 de lideri politici și de business, dintre care peste 400 dintre ei sunt lideri politici de top:
Precizăm că Forumul Economic Mondial (World Economic Forum/WEF) se află la cea de-a 56-a reuniune anuală și va avea loc în localitatea Davos-Klosters din Elveţia, în perioada 19-23 ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Elena Aurel
de Val Vâlcu