Planeta Jupiter se va afla marți în cel mai apropiat punct al orbitei sale de Pământ

Jupiter
Jupiter

Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, va putea fi văzută în condiții foarte bune marți, 8 martie, când se va afla în cel mai apropiat punct al orbitei sale față de Pământ, conform NASA.

Jupiter este a cincea planetă de la Soare, are diametrul de 11 ori mai mare decât cel al Pământului, o masă de 318 ori mai mare și volumul de 1.300 ori mai mare. Marți, 8 martie, această planetă se va afla la "doar" 664 de milioane de kilometri de Terra, oferindu-le pasionaților de astronomie ocazia de a o observa în detaliu chiar și prin intermediul unor telescoape de cameră.

Marți seară, Jupiter va răsări la estul boltei cerești și va străluci cu o intensitate de trei ori mai mare decât Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții. Uriașa planetă gazoasă va putea fi urmărită pe parcursul întregii nopți, descriind un arc de cerc pe cer de la est la vest, unde urmează să dispară vederii odată cu zorii zilei de 9 martie.

Astfel de momente de apropiere maximă între Pământ și Jupiter se produc o dată la fiecare 13 luni, atunci când Terra se interpune perfect între Jupiter și Soare. Astronomii numesc aceste evenimente "opoziții ale lui Jupiter" pentru că planeta gazoasă și Soarele se află în locuri opuse pe cer.

În cursul unei astfel de opoziții jupiteriene, planeta poate fi observată în detaliu cu mijloace optice minime, iar NASA ne asigură că avem ce vedea, pornind de la Marea Pată Roșie, localizată în emisfera sudică a giganticei planete, o furtună uriașă, veche de mai multe secole și cu diametrul mai mare decât al planetei noastre și până la cele patru luni "galileene" ale lui Jupiter. Sateliții galileeni sunt cei patru sateliți naturali ai lui Jupiter descoperiți de Galileo Galilei în 1610. Aceștia sunt cei mai mari sateliți ai lui Jupiter. Trei dintre ei au fost denumiți în cinstea iubitelor lui Zeus (Io, Europa și Callisto), iar cel de-al patrulea în cinstea lui Ganymede, paharnicul zeilor olimpieni, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel