€ 5.0961
|
$ 4.2742
|
Curs valutar: € 5.0961
|
$ 4.2742
 

Percheziții acasă la un primar acuzat că și-a agresat și sechestrat iubita și fiica

politie perchezitii ărimar Imagine cu o mașină de poliție. Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Poliţiştii au descins acasă la un primar, după ce acesta și-a agresat soția și fiica.

Este vorba despre primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Constantin Reziuc. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, acesta a fost vizat, sâmbătă, de două percheziții.

Descinderile au avut loc într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie, lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Primarul, acuzat că și-a agresat iubita și fiica

Ancheta a fost demarată după ce concubina primarului şi fiica acesteia au acuzat că, în noaptea de 29 spre 29 ianuarie, ar fi fost agresate de primar, transmite Agerpres.

Conform poliţiştilor, primarul, în vârstă de 40 de ani, ar fi avut un conflict cu fiica concubinei sale, o tânără de 19 ani. Pe fondul acestui conflict, Reziuc ar fi agresat-o fizic pe fată. Mama tinerei a intervenit, fiind şi ea agresată fizic de primar. Cele două femei au susţinut inclusiv că au fost lovite cu tocul unui obiect ce ar putea avea caracteristicile unui pistol, fără a putea preciza tipul armei.

Polițiștii au căutat pistolul cu care femeile ar fi fost amenințate inclusiv într-un iaz

Ulterior, cele două femei au spus că au fost ameninţate şi nu ar fi fost lăsate să părăsească locuinţa primarului până în dimineaţa zilei de 29 ianuarie.

În cursul zilei de sâmbătă, la solicitarea procurorilor, poliţiştii au percheziţionat locuinţa primarului, fără a fi identificată vreo armă. Oamenii legii au apelat inclusiv la pompieri pentru a goli un iaz pe care primarul îl are în curte pentru a putea fi descoperită o eventuală armă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close