Paradoxul panourilor solare. Cu cât e mai cald afară, cu atât sunt mai puţin eficiente

Fotografie de la Kindel Media, Pexels
Fotografie de la Kindel Media, Pexels

Temperaturile ridicate din zilele următoare i-ar putea face pe cei care şi-au instalat panouri solare să creadă că expunerea mai mare la lumină solară va duce la o producţie şi mai mare de energie. Paradoxal, acest lucru nu se întâmplă! 

Avertismentul vine din Marea Britanie, acolo unde experţii spun că panourilor solare le place lumina Soarelui, dar nu şi temperaturile ridicate. 

"Avem cea mai bună performanţă a acestor panouri primăvara, când aerul e mai rece şi cerul e senin. Nu cred că vom vedea vreun record de producţie de energie prin panouri solare în această perioadă, pentru că va fi foarte cald, iar panourile solare sunt mai puţin eficiente la temperaturi ridicate", a declarat Profesorul Alastair Buckey de la Universitatea Sheffield, citat de Daily Mail. 

De altfel, zilele trecute a avut loc şi un incendiu la o fermă de panouri solare din Dorset. Au fost afectate în deflagraţie 81.400 panouri solare. 

Cum afectează căldura panourile solare 

 

Deşi panourile solare absorb energie de la Soare, temperaturile ridicate le fac să fie mai puţin eficiente. Panourile solare absorb energie şi energizează electronii. Astfel, se formează un câmp electric peste straturile de silicon din celule, permiţând apoi electronilor să "curgă" sub formă de electricitate. Cu cât e mai mare intensitatea luminii, cu atât mai multă energie se produce. 

Însă, cu cât este mai încins panoul solar, cu atât creşte numărul electronilor deja energizaţi înainte ca fotonii de lumină să ajungă. Astfel, se reduce eficienţa, arată sursa citată. 

Temperaturile ridicate cresc şi rezistenţa electrică a circuitelor care transformă încărcătura în electricitate. 

Panourile solare moderne sunt proiectate să reziste la temperaturi ridicate, dar chiar şi aşa se poate pierde până la 10% din eficienţă în zilele caniculare. 

Paradoxul energiei verzi: 3 din 5 panouri solare sunt fabricate cu ajutorul cărbunelui

Agenția Internațională pentru Energie scrie, într-un raport care avertizează asupra riscurilor dependenței de China: până în 2025, Beijingul va controla 95% din producția globală.

Europa se angajează să-și reducă dependența de combustibilii fosili, nu doar de cei ruși, concentrându-se pe energia regenerabilă. Dar tranziția energetică, cel puțin în ceea ce privește fotovoltaicul, trebuie să facă față unei alte dependențe, cea de China, potrivit unui articol publicat de către Europa Today.

Ceea ce la rândul său deschide paradoxul că 3 din 5 panouri solare pe care le cumpărăm au ​​fost construite datorită energiei electrice produse de centralele pe cărbune. Este ceea ce reiese dintr-un raport al AIE, Agenția Internațională pentru Energie. 

În raportul său, AIE subliniază: ”China a jucat un rol esențial în reducerea costurilor la nivel mondial pentru energia solară fotovoltaică, cu multiple beneficii pentru tranzițiile la energie curată”, a declarat directorul executiv al AIE, Fatih Birol.

”Dar, în același timp, nivelul de concentrare geografică în lanțurile globale de aprovizionare ridică și provocări potențiale cu care se confruntă guvernele.” mai arată acesta. Principala dintre acestea este dependența de Beijing.

În ultimii 10 ani, de fapt, capacitatea globală de producție solară fotovoltaică s-a mutat din ce în ce mai mult din Europa, Japonia și Statele Unite în China. CITEŞTE AICI MAI MULTE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel