O femeie a ținut un burger în șifonier timp de 5 ani. Ce a observat când l-a desfăcut

Colaj: social media Megan Condry
Colaj: social media Megan Condry

O femeie a ținut în șifonier un burger, cumpărat de la un lanț renumit de fast food, timp de 5 ani. Când a dat peste el și i-a dat folia la o parte, a avut parte de un șoc. Iată detalii.

Megan Condry are 41 de ani și lucrează ca recepționistă în Washington. În 2017, a decis să pună în șifonierul ei un cheeseburger, unde a rămas vreme de cinci ani. Totul a fost un experiment, ca să vadă ce se întâmplă cu produsul. Megan: „A fost neatins până acum. Îmi sortam lucrurile și am lovit punga, iar burgerul a căzut. Uitasem de el”, scrie New York Post.

Ce a observat 

„Era tare ca piatra, la fel de tare ca un puc de hochei. Probabil că aș putea sparge un geam cu el. (…) Nu miroase deloc și arată la fel ca în ziua în care l-am cumpărat”, a mai spus femeia, conform The Sun. „Vreau să știu cum arată în interior, dar nu pot să văd. Nu s-a micșorat deloc în dimensiune și nici nu s-a descompus. Presupun că nu are nicio bacterie în el, mi se face rău. Cred că are atât de mulți conservanți, altfel cum ar fi rezistat atât de mult?”.

Megan a mai spus că, până să facă ea acest experiment, a mai văzut un burger în cabinetul unui medic, culmea.„Îmi plac chestiile științifice. Cu câțiva ani înainte m-am dus la doctor și el avea un suport de tort cu un burger expus, pe care îl păstrase timp de 20 de ani”, a declarat ea. Femeia intenționează să nu se atingă de burgerul ei și să își continuie experimentul. A împachetat din nou preparatul și l-a pus din nou în dulap, unde îl va ține pentru încă cinci ani. Megan a spus: „Voi vedea dacă moare, se schimbă sau dispare”, a declarat aceasta. Automat, după această întâmplare, ea a spus că ia în calcul serios să renunțe complet la mâncarea fast-food.

Aproape toate alimentele pe care le consumăm conțin aditivi alimentari

Substanțele care se adaugă alimentelor pentru a menține sau îmbunătăți siguranța, prospețimea, gustul, textura sau aspectul alimentelor sunt cunoscute sub denumirea de aditivi alimentari. Unii aditivi alimentari au fost folosiți de secole pentru conservare – cum ar fi sarea (în carne precum slănină sau pește uscat), zahărul (în marmeladă) sau dioxidul de sulf (în vin). De-a lungul timpului, mulți aditivi alimentari diferiți au fost dezvoltați pentru a răspunde nevoilor producției de alimente, deoarece producerea de alimente la scară largă este foarte diferită de a le face la scară mică la domiciliu. Aditivii sunt necesari pentru ca alimentele procesate să rămână în siguranță și în bune condiții pe parcursul călătoriei sale de la fabrici sau bucătării industriale, în timpul transportului către depozite și magazine și, în final, către consumatori, scrie InfoCons.

Aditivii alimentari pot fi obținuți din plante, animale, minerale sau pot fi sintetici. Aceștia sunt adăugați în mod intenționat produselor alimentare pentru a îndeplini anumite scopuri tehnologice pe care consumatorii le iau de cele mai multe ori de la sine. Există câteva mii de aditivi alimentari folosiți, toți fiind concepuți pentru a face o muncă specifică pentru ca alimentele să fie mai sigure sau mai atrăgătoare. Organizația Mondială a Sănătății , împreună cu Organizația pentru Alimentație și Agricultură, grupează aditivii alimentari în 3 categorii largi, în funcție de proprietățile lor: Agenți pentru intensificarea gustului, preparate enzimatice sau alți aditivi (folosiți pentru o varietate de motive cum ar fi: Îndulcire, conservare și colorare).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel