Niki Lauda, la terapie intensivă

Vlad Manolache / 07 ian 2019 / 10:05 Salveaza PDF Comentarii
Niki Lauda
Niki Lauda

Niki Lauda, unul dintre cei mai cunoscuți piloți din istoria Formulei 1, a ajuns la secția de terapie intensivă. 

Fostul pilot austriac Niki Lauda (69 ani), triplu campion mondial de Formula 1, a fost internat la secţia de terapie intensivă a spitalului AKH din Viena, din cauza unei gripe pe care a contractat-o în timpul sărbătorilor de iarnă, pe care le-a petrecut alături de familia sa la Ibiza (Spania).

Problemele de sănătate ale lui Lauda sunt agravate şi de faptul că în urmă cu numai cinci luni (pe 2 august) a fost supus unui transplant de plămâni, iar sistemul său imunitar este foarte slăbit. El a rămas atunci internat până în luna octombrie, iar apoi a fost transferat într-o clinică de recuperare, pe care a părăsit-o în decembrie.

Citește și: Constanța. Un tren a lovit o mașină

Trei titluri mondiale

 

Fostul pilot, care a cucerit titlul mondial în 1975, 1977 şi 1984, a suferit, de asemenea, în trecut două transplanturi de rinichi, în 1997 şi 2015.

Spiritul său de luptător s-a făcut remarcat în 1976, când a scăpat miraculos cu viaţă dintr-un accident produs pe circuitul de la Nurburgring, în timpul Marelui Premiu al Germaniei, în urma căruia a suferit arsuri grave. El a revenit însă pe pistă la mai puţin de două luni de la accident, iar în anul următor a reuşit să câştige al doilea său titlu de campion în Formula 1.

Citește și: Meghan Markle, din nou în serialul ''Suits''. Propunerea de nerefuzat a NBS Universal


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27