Modificări importante pentru șoferi. Ministerul de Interne, listă propuneri

foto pexels ilustrativ
foto pexels ilustrativ

Iată ce modificări urmează să intre în vigoare pentru șoferi. 

Ministerul Afacerilor Interne a pus în dezbatere publică un pachet legislativ pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, siguranță rutieră și combatere a infracționalității, în special privind traficul de droguri și substanțe psihoactive.

Cu privire la modificarea legislativă în domeniul siguranței rutiere, sunt următoarele propuneri: 

- obligarea polițistului de a efectua testarea conducătorilor auto, în anumite situații, precum cea a identificării, cu ocazia controlului unui vehicul, a unor recipiente de alcool ce prezintă urme de consum sau substanțe care pot avea efecte psihoactive sau în cazul în care conducătorul de vehicul figurează în evidențele poliției cu mențiuni privitoare la traficul de droguri ori consumul de substanțe psihoactive sau de băuturi alcoolice;

- suspendarea înmatriculării autovehiculului în situația lipsei asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, pentru prejudicii produse terților prin accidente de circulație (RCA);

- recidiva contravențională în cazul faptei de a conduce sub influența alcoolului, care nu constituie infracțiune, va fi sancționată mai aspru. Perioada de suspendare se majorează de fiecare dată când se săvârșește contravenția de conducere sub influența alcoolului în interval de 5 ani, majorarea fiind aplicată prin raportare la perioada de suspendare stabilită pentru fapta anterioară;

- eliminarea posibilității aplicării avertismentului pentru contravenții cu o gravitate ridicată, cum ar fi conducerea sub influența alcoolului, având în vedere consecințele ce se pot produce în cazul săvârșirii unor astfel de fapte;

- instituirea unui mecanism de relocare a vehiculelor staționate regulamentar pentru realizarea unor interese de ordin general, fără a afecta drepturile conducătorilor auto. Se urmărește prevenirea sau limitarea efectelor unor accidente, calamități sau dezastre sau facilitarea intervenției de urgență a autorităților competente pentru a se proteja viața și integritatea unor persoane ori a proprietății publice sau private;

- utilizarea de către polițiști a sistemelor fixe de monitorizare a traficului ale administrației publice locale pentru constatarea unor abateri grave și sancționarea conducătorilor auto;

- reglementarea posibilității ca polițistul rutier să poată constata anumite contravenții cu ajutorul înregistrării audio-video sau video ale unui alt participant la trafic;

- imobilizarea sau ridicarea unui vehicul în situația în care conducătorul auto refuză să se supună testării pentru consumul de alcool sau de droguri, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel