"Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni", una dintre cele mai controversate cărţi de gen

Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, a produs consternare la apariţia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Puţine cărţi publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.

Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcţiei a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.

Domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei. Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se "confeseze", insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic.

În acest sens el scrie că: "cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat. În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume"

Printre dezvăluirile cărţii se numără: modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel