Unul dintre cei mai mari vulcani din sistemul nostru solar se află pe Terra.
Masivul Tamu, după cum a fost denumit, se află pe fundul Oceanului Pacific. Vulcanul are dimensiuni greu de imaginat, se întinde pe o suprafață de peste 300.000 de kilometri pătrați, cu o înălțime de 3,5 kilometri.
Oamenii de știință au uimit când au declarat că au descoperit cel mai mare vulcan din întregul sistem solar și el se află pe Terra. Vulcanul a fost numit Masivul Tamu și face parte din platoul, aflat pe fundul Oceanului Pacific, Shatsky Rise, aflat la circa 1600 kilometri de coastele Japoniei.
Se întinde pe o suprafață totală de peste 300.000 de kilometri pătrați, iar conul principal are o elevație de aproximativ 3,5 kilometri. Până în prezent, cel mai mare vulcan cunoscut din sistemul nostru solar era Olympus Mons, un vulcan înspăimântător de pe Marte. Conform măsurătorilor efectuate, Olympus Mons are o înălțime de trei ori mai are decât Muntele Everest, dar pentru că se întinde pe o suprafață relativ mai mică decât Masivul Tamu, se presupune că forța sa de erupție este inferioară celui de pe Terra.
“Chiar dacă Olympus Mons este mai înalt decât Masivul Tamu, volumul său de erupție este cu 25% mai mic decât cel al Masivului Tamu. În consecință, putem spune că cel mai mare vulcan cunoscut din sistemul nostru solar se află pe Terra și ar trebui să ne temem de acest fapt îngrozitor.“, a declarat unul dintre geologii care au efectuat descoperirea pentru revista de specialitate Nature Geoscience.
Au fost realizate mai multe calcule și prognoze cu privire la masivul vulcan. Cercetătorii au ajuns la concluzia că Masivul Tamu a erupt acum circa 144 milioane de ani și este posibil ca atunci întreaga climă de pe planetă să fi suferit modificări dramatice. În condițiile în care vulcanul și-ar relua activitatea printr-o erupție gigantică, atunci cu siguranță că întreaga viață de pe Terra ar fi istorie.
În schimb, specialiștii cred că este puțin probabil ca Masivul Tamu să fie încă activ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu