Legi justiție, articol 7 România. Preşedintele ALDE Europa, RĂSPUNS

Bogdan Bolojan / 21 dec 2017 / 23:48 Salveaza PDF Comentarii

Preşedintele partidului european ALDE, eurodeputatul olandez Johannes Cornelis van Baalen, a declarat, joi, că există îngrijorare la nivelul formaţiunii sale privind modificarea legilor justiţiei din România şi că intenţionează să vină la Bucureşti pentru a discuta în acest sens cu premierul Mihai Tudose, ministrul Justiţiei şi cu liderul partidului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

"Ca liberali şi democraţi europeni suntem îngrijoraţi. Nu este aceeaşi situaţie ca în Polonia şi Ungaria, dar sistemul judiciar ar trebui să fie independent, iar aceste legi nu ajută în acest sens. Ştiu că din perspectiva Guvernului României argumentul este că justiţia a fost politizată în timpul preşedintelui Băsescu, iar ei spun că aceste legi vor duce la o depolitizare, dar vrem să avem discuţii, pentru a vedea dacă e chiar aşa. Vom cerceta cu atenţie aceste legi şi vom discuta despre asta cu partenerii noştri din România. Mai este şi referendumul privind căsătoria. Noi nu credem că este util deloc. Deci suntem îngrijoraţi şi dorim o dezbatere cu partea româna şi de asemenea cu ALDE România, despre aceste evoluţii, pentru că nu ne place faptul că sistemul judiciar din România va fi politizat", a afirmat eurodeputatul olandez, într-un interviu acordat postului RFI România.

El a adăugat că dintotdeauna i-a transmis lui Popescu Tăriceanu să aibă o viziune liberală despre "un stat de drept mai curat" şi pentru "a avea un sistem judiciar mai independent".

"Îl cunosc foarte bine pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, acum preşedinte al Senatului şi-l respect foarte mult. Eu am cerut dintotdeauna: priviţi dintr-o perspectivă liberală cum aţi putea avea un stat de drept mai curat, cum să faceţi sistemul judiciar mai independent. Deci acesta este un aspect important. Iar în privinţa referendumului privind familia, folosiţi viziunea liberală, potrivit căreia oamenii se pot căsători indiferent de orientarea lor sexuala. Dar noi dezbatem acest lucru cu partidul domnului Tăriceanu. Ei rămân bunii noştri prieteni, fără dubiu, dar vrem mai multe clarificări", a spus liderul partidului european ALDE.

Articolul 7 în cazul României? 

Acesta a arătat că "deocamdată" nu întrevede deschiderea unei proceduri de activare a articolului 7 în cazul României, situaţie în care se află Polonia în prezent, fiind întrebat dacă ţara noastră riscă să ajungă în acest stadiu.

"Sper că nu. Eu nu cred că în acest moment România se află în situaţia Poloniei, dar de aceea monitorizăm şi dezbatem situaţia. Putem accepta că preşedintele Băsescu a politizat sistemul, este absolut adevărat, dar România trebuie să ia măsuri pentru ca sistemul să fie mai independent, nu mai puţin independent. Deci vom examina legile adoptate, vom examina şi referendumul privind căsătoria, dar deocamdată nu întrevăd deschiderea unei proceduri de activare a articolului 7 în cazul României. Deocamdată", a răspuns van Baalen.

Totodată, el a arătat că intenţionează să viziteze în perioada următoare România pentru a discuta cu responsabilii români despre sistemul judiciar.

"România este un stat membru foarte important, inclusiv datorită poziţiei sale geografice, în contextul situaţiei din Republica Moldova şi Ucraina. Deci noi considerăm România un partener vital, un partener bun în domeniul securităţii, dar suntem îngrijoraţi de statul de drept. În general, însă, am o atitudine pozitivă în privinţa României (...) Intenţionez să vizitez România în noul an, nu vă pot spune data exactă. Dar cu siguranţă îl voi vizita pe ministrul Justiţiei, voi vedea dacă premierul va fi disponibil şi voi discuta desigur cu bunul meu prieten Călin Popescu Tăriceanu. Poate şi cu organizaţii neguvernamentale şi avocaţi, vreau să-mi fac o imagine cât mai completă", a mai spus preşedintele ALDE Europa, relatează Agerpres. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27