Japonia plănuieşte graţierea a 600.000 de condamnaţi, cu ocazia urcării pe tron a lui Naruhito

Guvernul japonez intenţionează să graţieze un număr de aproximativ 600.000 de persoane condamnate pentru infracţiuni minore, măsura ce ar urma să fie luată cu ocazia ceremoniei de urcare pe tron a împăratului Naruhito, programată pe 22 octombrie, a scris cotidianul Mainichi Shimbun de miercuri, citând surse guvernamentale neidentificate, transmite Reuters. 

Persoanelor graţiate le vor fi ridicate interdicţiile de exercitare a unor drepturi, afirmă cotidianul. În Japonia, persoanelor condamnate şi amendate li se interzice, timp de 5 ani, să obţină licenţe de medici, asistente medicale sau în alte câteva profesii. Întrebat despre planurile de amnistie, şeful Secretariatului general al guvernului, Yoshihide Suga le-a declarat reporterilor:

'Analizăm în prezent problema cu atenţie. Mă abţin de la a comenta cu privire la detalii'. În 1990, cu ocazia ceremoniei de la urcare pe tron a fostului împărat Akihito, au fost graţiate 2,5 milioane de persoane condamnate. Akihito este primul monarh japonez care a abdicat, în aprilie 2019, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel