Ipoteză surprinzătoare: Mona Lisa de la Luvru, copie a unei variante anterioare

mona-lisa-1
mona-lisa-1

Reprezentanţii unei fundaţii de artă din Elveţia susţin că dețin dovada care atestă faptul că portretul "Mona Lisa", expus la Muzeul Luvru, este o lucrare autentică a pictorului Leonardo Da Vinci, însă ar fi o copie a unei "versiuni anterioare".

În argumentarea celor afirmate, reprezentanţii fundaţiei din Zurich susţin că au realizat teste cu carbon şi de pigmentare pentru tabloul numit "Isleworth Mona Lisa", descoperit în Elveţia în septembrie 2012.

"Sunt convins în proporţie de 100% că este vorba despre un Leonardo autentic", a declarat vicepreşedintele fundaţiei, David Feldman, pentru France 24, scrie Mediafax.

Potrivit lui Feldman, cele mai multe critici de până acum privitoare la versiunea "Isleworth" - numită după o suburbie londoneză unde a fost găsit tabloul, deţinut, din 1913, de colecţionarul britanic Hugh Blaker - au fost acelea că lucrarea a împrumutat prea multe dintre semnele distinctive ale artei secolelor al 17-lea şi al 18-lea şi de aceea este considerată o copie a originalului.

"Dar testele cu carbon au demonstrat că tabloul a fost realizat la începutul secolului al 16-lea. Acesta este originalul «Mona Lisa». Versiunea de la Luvru este mult mai elaborată, de o calitate mult mai înaltă, dar este o copie făcută de Leonardo însuşi după cea anterioară", a mai spus Feldman.

De asemenea, italianul Alfonso Rubino, specialist în geometrie, a studiat la rândul său versiunea "Isleworth", în comparaţie cu "Omul Vitruvian", şi a ajuns la concluzia că versiunea elveţiană a picturii "Mona Lisa" a fost realizată după aceleaşi tehnici folosite de maestrul italian în general.

În opinia lui Feldman, tabloul din Elveţia a fost lăsat cel mai probabil neterminat înainte ca Leonardo să execute cea de-a doua versiune a picturii, care acum se află expusă la Luvru.

Reprezentanţii Muzeului Luvru din Paris au declarat pentru France 24 că au fost solicitaţi în repetate rânduri să comenteze autenticitatea tablourilor pe care le găzduiesc, "ceea ce nu face decât să crească valoarea operelor aflate în colecţiile private", şi refuză să mai facă acest lucru.

Leonardo Da Vinci a murit în 1519, la doi ani după ce s-a mutat în Franța. Imediat după decesul său, tabloul "Mona Lisa" a fost cumpărat de regele François I şi, de atunci, a rămas în posesia Franţei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel