Conform Institutului Naţional de Statistică, industria a avut cel mai mare număr mediu de salariaţi în 2016, în România.
Numărul mediu de salariaţi a crescut cu 1,7% în 2016 faţă de anul precedent iar cel mai mare număr mediu de salariaţi s-a înregistrat în îndustrie, reprezentând 34,8% din total, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi.
Mărimea medie a unei întreprinderi din industrie a fost de circa 25,9 salariaţi, în timp ce în comerţ a fost de circa 5 salariaţi. La sfârşitul anului 2016, sectorul industrie însuma 53.741 întreprinderi, respectiv 10,7% din totalul întreprinderilor active din domeniul economic (industrie, construcţii, comerţ şi servicii de piaţă).
Cea mai mare pondere a fost deţinută de întreprinderile active din cadrul sectorului 'Servicii de piaţă', respectiv 45,4%. Sectorul industrie a atras cele mai multe investiţii brute, 38,1%, urmat de sectorul servicii de piaţă - 34%, construcţii - 15,4% şi comerţ - 12,5%.
[citeste si]
În ceea ce priveşte cifra de afaceri, ponderea cea mai mare a fost deţinută de întreprinderile cu activitate principală de comerţ (40,5%), întreprinderile din construcţii deţinând doar 5,8%. Valoarea adăugată brută la costul factorilor a fost obţinută în 2016, în proporţie de 36,9% în industrie, 6,7% în construcţii, 22,9% în comerţ şi 33,5% în servicii de piaţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News