Fotbal: Peste 2.000 de voluntari înscrişi în România pentru EURO 2020, cu o săptămână înaintea încheierii campaniei

Peste 2.000 de voluntari din România au completat formularul de înscriere pentru EURO 2020 la fotbal, cu şapte zile înaintea încheierii perioadei, anunţă FRF pe site-ul său.

Aproape 1.000 de voluntari au fost deja intervievaţi la Centrul Cultural Sportiv Tei din Bucureşti sau prin apeluri video, în cazul candidaţilor aflaţi la distanţă.

Vârsta medie a candidaţilor este de 26 de ani, cel mai vârstnic aplicant are 65 de ani, iar cel mai tânăr va împlini 18 ani cu o zi înainte de începerea fazei operaţionale a turneului, când voluntarii vor începe să fie mobilizaţi.

Diversitatea nu se opreşte la vârstă, precizează FRF. Iubitori ai sportului din toată lumea doresc să facă parte din echipa de voluntari UEFA EURO 2020 de la Bucureşti. Între aceştia sunt incluşi şi români din diaspora, care se vor întoarce acasă pentru a contribui la organizarea celui mai mare eveniment sportiv de anul viitor. Aplicantul care locuieşte cel mai departe de ţara noastră vine din Brazilia.

Voluntarii se pot înscrie până pe 31 octombrie la ora 23:59, pe site-ul volunteer.frf.ro.

Campionatul European de fotbal, care se va desfăşura între 12 iunie şi 12 iulie 2020, cu 24 de echipe, va fi găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Din motive juridice, lucrările la stadionul Dinamo vor întârzia, noua arenă din Şoseaua Ştefan cel Mare urmând să fie construită pe un alt amplasament, în locul velodromului. Variante de rezervă sunt arenele din Ploieşti, Giurgiu, Voluntari şi Mogoşoaia.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020. Dacă se califică, echipa naţională a României va juca cel puţin două partide la Bucureşti.
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel