Finanţele au atras marţi 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 500 de milioane de lei, la o dobândă de 4,02% pe an, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat benchmark, cu maturitatea reziduală la 51 de luni, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). 

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte de numai 60 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în iunie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,425 miliarde de lei, din care 400 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,5 miliarde de lei prin noi emisiuni sau redeschiderea de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 525 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Faţă de luna mai, împrumuturile programate de MFP în mai sunt mai mari cu 345 de milioane de lei, respectiv cu 8,5%. Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel