Femeile stresate au mai multe şanse să nască fetiţe

În speranţa de a avea un fiu şi un moştenitor, viitorii părinţi nu ar trebui decât să se relaxeze, după cum spune un studiu publicat de The Telegraph. Potrivit acestuia femeile stresate au mai multe şanse să nască fetiţe.

autor: Cerasela Stafie

bebelusOamenii de ştiinţă au monitorizat femeile, în lunile de dinaintea sarcinii, şi au descoperit că cele sufereau de stres pe termen lung au născut fete. Asemenea, femeile ale căror nelinişti erau pe termen scurt au întâmpinat dificultăţi ceva mai mari în a concepe.

Acesta este cel mai recent studiu care să sugereză că circumstanţele în care copiii sunt concepuţi, cum ar fi dieta părinţilor şi stilul lor de viaţă, joacă un rol important în dezvoltarea lor. Experţii spun că femeile însărcinate ar trebui să supravegheze nivelul stresului la fel de bine precum dieta sau stilul de viaţă.

Cortizolul şi alfa-amilaza, monitorizate timp de şase luni

338 de femei care doreau să devină mame au participat la cercetări. Au fost puse să ţină un jurnal zilnic cu privire la stilul de viaţă şi viaţa sexuală. De asemenea, timp de 6 luni înainte de concepere, au fost monitorizaţi cei 2 hormoni responsabili de fluctuaţiile nivelului de stres: cortizolul şi alfa-amilaza. Cortizolul este un hormon legat de stres pe termen lung, cum ar fi grija de bani, de muncă sau de sănătate, în timp ce nivelul de alfa-amilaza poate fi influenţat de o eliberare bruscă de adrenalină, după o călătorie dificilă sau o ceartă.

Femeile care au conceput, 130 în total, au născut un număr total de 72 de fetiţe şi 58 de băieţi. În mod normal, în ţările occidentale, 105 băieţi se nasc la fiecare 100 de fete.

Izbitor, şansele de a avea un baiat au fost cu 75% mai mici in randul femeilor cu cele mai ridicate niveluri de cortizol si cu 69 % mai mici la cele cu niveluri de alfa-amilaza mai mari.

Descoperirile rezulate în urma studiului, primul de acest fel, urmează a fi prezentate la conferinţa anuală a Societăţii Americane de Medicină Reproductivă din Orlando.

Cercetătorii au spus că studiul se adresează femeilor care îşi doresc un copil, iar importanţa lui constă în identificarea factorilor care influenţează nornalitatatea unei sarcinii şi, totodată, sănătatea şi sexul fătului.

Citeşte şi:

Bărbaţii sunt programaţi biologic să aibă grijă de copiii lor

Femeile, mai morocănoase din naştere decât bărbaţii. Vezi aici de ce

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel