Extratereștrii există. Emil Străinu: Contactul este inevitabil și va fi cât de curând

Extratereștrii există și va exista un contact cu aceștia cât de curând. Mai mult, populația ar trebui să se acomodeze cu ideea că nu suntem singuri în Univers, este de părere specialistul Emil Străinu. 

Emil Străinu, membru fondator al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate, a intervenit în direct la România TV unde a susținut că extratereștrii există, iar un contact cu aceștia este inevitabil cât de curând. 

Totul vine în contextul în care primul astronaut britanic, Helen Sharman, a declarat recent că există civilizații extraterestre. 

”Nu este prima declarație de acest gen. Au mai fost cosmonauți care au spus că există civilizații extraterestre în galaxia noastră și cu care noi putem lua contact. Ceea ce este important de știut este că în momentul de față contactul cu extratereștrii este iminent. Mai trebuie să fie recunoscut. Și mai trebuie ceva. Ca noi oamenii de rând trebuie să ne învățăm cu această idee că nu suntem singuri în Univers și că există și alte civilizații cu care putem lua contact. Marea problemă care se pune pentru omenire este dacă acea poartă care se deschide este favorabilă sau nu. Respectiv, întâlnirea dintre o civilizație mai puțin dezvoltată și una foarte dezvoltată duce la dispariția celei mai slabe. Acest contact este inevitabil și se va întâmpla încurând”, a precizat Emil Străinu, general de armată în rezervă și membru fondator al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate, în direct la România TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel