Există gheață pe Marte! Primele dovezi fotografice

Sonda spaţială TGO, care face parte din programul ExoMars, aflată pe orbita planetei Marte, a transmis pe Terra primele sale imagini, care prezintă un crater marţian acoperit cu gheaţă.

Imaginile au fost realizate de sonda ExoMars Trace Gas Orbiter (TGO), aflată la altitudinea de 400 de kilometri deasupra formaţiunii Korolev, un crater acoperit cu gheaţă aflat în emisfera nordică a "Planetei Roşii", a anunţat Agerpre, citând Press Association.

Cooperare ruso-europeană

Sonda TGO a fost lansată pe 14 martie 2016 în cadrul misiunii ExoMars, un program spaţial dezvoltat în comun de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi agenţia spaţială rusă Roscosmos. Din acea primă etapă a programului ExoMars a făcut parte şi modulul spaţial Schiaparelli, care ar fi trebuit să efectueze o coborâre lentă şi controlată pe suprafaţa "Planetei Roşii", însă modulul a avut o viteză mult prea mare în etapa finală a coborârii sale şi s-a dezintegrat în urma impactului cu scoarţa marţiană, pe 19 octombrie 2016.

Vehiculul care va explora planeta

A doua etapă a acestei misiuni este reprezentată de ExoMars Rover - un vehicul cu şase roţi, construit în această perioadă în comitatul Herfordshire din Marea Britanie - care urmează să fie lansat în 2020 cu misiunea de a analiza probe prelevate de pe scoarţa planetei Marte şi de a căuta eventuale semnături moleculare care să ateste existenţa vieţii microbiene pe această planetă.

Pe orbita lui Marte

TGO a ajuns pe orbita sa finală în jurul lui Marte în luna februarie, după un an de manevre aerodinamice - un proces ce implică utilizarea controlată a fricţiunilor atmosferice pentru a schimba traiectoria unui vehicul spaţial aflat pe o orbită eliptică către o orbită circulară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel