Dosarul HIDROELECTRICA a ajuns la final. Ce decide mâine INSTANȚA

Curtea de Apel București va soluționa joi recursurile formulate de traderii de energie la sentința de închidere a procedurii de insolvență a HIDROELECTRICA.

Curtea de Apel București – Secția V Civilă va soluționa mâine, în cadrul Dosarului 22456/3/2012, recursurile formulate de traderii de energie („băieții deștepți”) la sentința de închidere a procedurii de insolvență a Hidroelectrica.

Astfel, după aproape 5 ani, se încheie procesul dramatic și complez de restructurare a companiei românești.

În urma acestei reorganizări, Hidrolelectrica s-a transformat din cea mai îndatorată companie din țara în cea mai profitabilă societate.

La momentul deschiderii procedurii de insolvență, pe data de 20 iunie 2012, Hidroelectrica înregistra datorii de peste 1,1 miliarde de euro și pierderi de 170 de milioane de euro.

[citeste si]

În perioada 2013-2016 Hidroelectrica a raportat un profit cumulat de 1 miliard de euro și o EBIDA anuală de 500 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă.

În insolvență, valoarea de piață a companiei s-a dublat de la 2 miliarde de euro în 2012 la 4 miliarde de euro în 2016.

Planul de reorganizare al Hidroelectrica întocmit și implementat de administratorul judiciar EURO INSOL a consemnat o premieră absolută și anume plata integrală și la valoare nominală a tuturor creanțelor recunoscute la masa credală.

La dezbaterile finale va participa și Remus Borza, cel care a condus EURO INSOL până în ianuarie 2017 și a coordonat procesul de reorganizare al Hidroelectrica.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel