Dumitru Prunariu a primit marţi o medalie din partea preşedintelui rus Dmitri Medvedev, alături de mai mulţi cosmonauţi sovietici, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la primul zbor al unui om în spaţiu, au declarat serviciul de presă al Kremlinului.
Preşedintele Dmitri Medvedev a acordat distincţii de stat mai multor cosmonauţi sovietici şi unor experţi în explorarea spaţială din 15 de ţări, marţi, cu ocazia celebrării a 50 de ani de la primul zbor efectuat de un om în spaţiu, potrivit Mediafax.
Reprezentanţii Kremlinului au precizat, marţi, că Dumitru Prunariu se află printre foştii cosmonauţi sovietici care au fost decoraţi. Românul a primit o medalie pentru realizări în dezvoltarea explorării spaţiale.
Pe de altă parte, cosmonauţii Oleg Skripotchka, Mihail Korniyenko şi Aleksander Skvortsov, membri ai echipajului în ultimele două expediţii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), au primit titlul de "Erou al Rusiei", cea mai înaltă decoraţie a statului. Alexander Kaleri şi Fiodor Iurcikin, care au ajuns, de asemenea, la bordul ISS, au primit Ordinul Naţional pentru Merit.
Mai mulţi foşti cosmonauţi sovietici, printre care Aleksei Leonov, primul om care a realizat o ieşire în spaţiu, şi Valentina Tereshkova, prima femeie care a ajuns în spaţiu, au primit prestigiosul Ordin al Prieteniei.
Alături de cosmonauţi, 51 de experţi din 15 ţări au primit distincţii pentru contribuţia adusă în ştiinţele explorării spaţiale.
În urmă cu o jumătate de secol, pe 12 aprilie 1961, Uniunea Sovietică a devenit prima ţară care a trimis un om în spaţiu, pe Iuri Gagarin, care a decolat de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan la bordul unei capsule Vostok-1 şi a efectuat o rotaţie în jurul Pământului care a durat 108 minute.
Medvedev a descris zborul lui Gagarin ca pe un "eveniment revoluţionar" care a schimbat lumea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu