EXCLUSIV  Discurs Juncker, România. Rovana Plumb: Este prima oară

Comisia Europeana
Comisia Europeana

Ministrul delegat al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a discutat în cadrul unui interviu acordat DCNews despre discursul pe care l-a ținut președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în care menționa că România și Bulgaria trebuie acceptate cât mai rapid în spațiul de liberă circulație Schengen.

”Este prima oară când președintele Comisiei Europene dă astfel de mesaje încurajatoare și pozitive atât de puternice pentru România, să nu uităm că a făcut referire și la intrarea României în spațiul Schengen, pentru care România după cum bine știm cu toții și se știe și la nivelul Uniunii Europene, faptul că îndeplinește toate criteriile tehnice pentru a intra în zona Schengen. Desigur, totul depinde de deciziile politice care vor fi luate la nivel înalt. (...) Cred că trebuie intensificat dialogul cu aceste state membre și bineînțeles, cu sprijinul majorității statelor membre din Uniunea Europeană, eu sper ca decizia politică să fie una pozitivă pentru România, pentru că de fapt nu trebuie gândit numai la nivelul României, trebuie gândit la nivelul întregii Uniuni Europene, dat fiind faptul că intrarea în spațiul Schengen înseamnă o circulație mult mai facilă a mărfurilor și serviciilor, ori asta conduce la dezvoltarea întregii Uniuni Europene, nu numai pentru statul membru.”, a spus Rovana Plumb.

Răspunsul integral îl puteti urmări în video următor: 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel