Somnul este la fel de important pentru sănătatea ta, la fel ca şi exerciţiile fizice sau alimentaţia sănătoasă. Adulţii care nu dorm suficient au un risc crescut de a se îmbolnăvi. De asemenea, copiii care dorm cinci ore pe noapte sau mai putin dublează riscul de apariţie a obezităţii în viitor.
Autor: Anca Murgoci
Societatea Spaniolă de Endocrinologie şi Nutriţie şi Societatea Spaniolă pentru Studiul Obezităţii au celebrat Ziua Naţională a Persoanelor Obeze cu tema „obezitatea nu doarme niciodată”. Medicul Javier Salvador a subliniat importanţa somnului în cazul prevenirii obezităţii. Este necesar nu doar să ai o alimentaţie echilibrată, ci şi să dormi opt ore pe noapte.
Recent a fost publicat un studiu în revista International Journal of Obesity care a subliniat faptul că acei copii care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte au arătat o creştere în greutate mult mai mare faţă de cei care dorm minimum opt ore. Experţii spun că această problemă este foarte importantă, dat fiind faptul că mulţi dintre copiii supraponderali îşi menţin greutatea şi la vârstă adultă. Potrivit www.20minutos.es, lipsa somnului creşte apetitul, mai ales în cazul alimentalor care conţin grăsimi sau zaharuri. Specialiştii recomandă un somn de opt ore pentru a menţine greutatea normală.
Citiţi şi:
Acum ai o scuză pentru faptul că nu te trezeşti când sună ceasul
Sfaturi pentru un somn liniştit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News