Constanţa: Casa Embiricos, fostul Palat al Navigaţiei, va fi transformată în incubator de afaceri

Celebra casă Embiricos din zona peninsulară a Constanţei, cândva Palat al Navigaţiei, clădire veche de aproape o sută de ani, va deveni incubator de afaceri, contractul de finanţare a proiectului fiind semnat, luni, de reprezentanţii municipalităţii şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, a informat administraţia locală. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa, incubatorul de afaceri va putea găzdui 17 întreprinderi mici şi mijlocii nou înfiinţate şi peste 160 de persoane cărora le va putea fi oferită consultanţă în managementul şi dezvoltarea afacerilor, în servicii juridice şi de contabilitate. 'Ne-am asumat un proiect unic pe regiunea de Sud-Est.

Zona peninsulară este inima oraşului şi trebuie să utilizăm fondurile structurale pentru a adăuga valoare atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere al vieţii socio-economice. Este un moment important în care administraţia, componenta privată structurată la nivelul Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură îşi dau mâna, împreună cu Zona Metropolitană şi îşi asumă o cofinanţare a acestui proiect.

Palatul Navigaţiei se pregăteşte ca în 2022 să aniverseze 100 de ani de la momentul în care s-a pus piatra de temelie şi mi-aş dori ca acest moment să găsească clădirea renovată şi plină de viaţă', a declarat primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, citat în comunicat. Proiectul prevede reabilitarea, modernizarea şi dotarea clădirii din strada Nicolae Titulescu, nr. 13, (Casa Embiricos - fostul Palat al Navigaţiei) şi transformarea ei într-un incubator de afaceri modern, care se doreşte să devină primul hub regional dedicat industriilor creative pentru antreprenorii din partea de sud-est a României.

'Pentru noi este un proiect important, singurul din regiune în care avem beneficiar o entitate publică, iar faptul că Primăria Municipiului Constanţa a decis să pregătească acest proiect destul de complicat arată că există o anumită maturitate în ceea ce priveşte abordarea fondurilor europene', a menţionat, conform sursei citate, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, Luminiţa Mihailov. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa şi ai Zonei Metropolitane Constanţa, parteneri ai Primăriei Municipiului Constanţa în implementarea acestui proiect. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel