Coadă la Carmen Harra. Prezicătoarea a conferențiat la Intercontinental

coada intercontinental carmen hara harra
coada intercontinental carmen hara harra

Fosta cântăreață din Trio Expres, Carmen Harra, a susținut o conferință, pe model american, în sala Rondă a Hotelului Intercontinental.  Conferința a început la ora 18, iar sala a fost plină.

Biletul la conferința lui Carmen Harra a costat 150 de lei, iar paza hotelului Intercontinental a fost nevoită să permită accesul în grupuri de câte 20 de persoane, pentru a nu se crea busculade. Mai multe persoane care nu au avut bani sau nu au mai găsit bilete au așteptat-o ore în șir pe Carmen Harra, la intrarea hotelului. Paznicii au organizat o coadă, în ordinea sosirii, pentru a nu se crea îmbulzeală la trecerea vedetei. Fanii  prezicătoarei doreau să o atingă, în speranța că vor avea noroc sau că se vor ”ilumina”, iar alții doreau doar să o vadă. Majoritatea participanților la conferință, ca și a celor de la coadă erau femei. Carmen Harra nu a avut mari succese în cariera de cântăreață, dar s-a  lansat în cea de prezicătoare după ce a emigrat în SUA, unde s-a căsătorit și a avut o fată, Alexandra. Harra a fost promovată de OTV și apoi de tabloide.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel