€ 5.0921
|
$ 4.3799
|
Curs valutar: € 5.0921
|
$ 4.3799
 

Cine este Daniel Constantin, propus în ședința PNL președinte al ARICE

daniel constantin Imagine cu Daniel Constantin, propus în ședința PNL președinte al ARICE. Foto: captură video B1 TV

Află în articol cine este Daniel Constantin, propus în ședința PNL președinte al ARICE.

 

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, ca Daniel Constantin să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE), instituţie aflată în subordinea Guvernului României.

Cine este Daniel Constantin

Daniel Constantin a fost deputat, ministru al Agriculturii (în Guvernul Ponta) şi ministru al Mediului (în Guvernul Grindeanu), preşedinte al Partidului Conservator, copreşedinte al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi fondator al Partidului Pro Romania, alături de Victor Ponta și Sorin Cîmpeanu.  În al treilea guvern al lui Victor Ponta, Daniel Constantin a fost numit vice-prim-ministru, ca principal reprezentant al PC în cadrul alianței cu PSD, UNPR și UDMR. Din ianuarie 2020 a intrat în PNL.

Cariera politică 

Pentru prima oară, Daniel Constantin a fost ales membru al Camerei Deputaților din circumscripția Argeș, în urma algerilor din 2012, din partea Partidului Conservator. Ulterior, el a fost reales în aceeași circumscripție la alegerile din 2016, din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE). Apoi, la alegerile din 2020, din partea Partidului Național Liberal.

Alte funcții pe care le-a deținut de-a lungul timpului

Daniel Constantin a absolvit Facultatea de Zootehnie (în 2002) și masterul la Facultatea de Management, Managementul Calității și Inovației, (în 2004) de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București. De-a lungul timpului el a trecut prin mai multe funcții:

  • Director General al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - între aprilie 2009-octombrie 2009.
  •  Evaluator independent al Băncii Mondiale în cadrul proiectului MAKIS - între 2007 și 2009.
  • Coordonator al Corpului de Consilieri de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - între 2003 și 2006.

Totodată, între anii 1999 și 2003, el a ocupat mai multe funcții de reprezentare a Studenților din Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București.

Daniel Constantin, dator vândut

Daniel Constantin este implicat și în mai multe controverse. Una dintre cele mai cunoscute este datoria personală de aproape 300.000 de euro pe care o are față de Dan Voiculescu.

Ministerul Agriculturii, aflat sub conducerea lui Daniel Constantin, s-a aflat în litigiu cu grupul GRIVCO, controlat de Dan Voiculescu, acuzând un prejudiciu de 60 de milioane de euro, în urma privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Dan Voiculescu a fost trimis in judecată în decembrie 2008, în dosarul privind privatizarea ICA.

VEZI ȘI: DAN VOICULESCU, CONDAMNAT. Daniel Constantin, reacție după condamnarea lui Dan Voiculescu: \"Este o dramă\"

Ulterior, ANAF a câștigat în 2018 un proces împotriva lui Daniel Constantin în care statul trebuie să recupereze o parte din prejudiciul din dosarul ICA. În 2024, presa scria că ANAF recuperase doar suma de 43.872.207 lei (8,8 milioane de euro) din prejudiciul de peste 60 de milioane de euro. Tot în 2024, ANAF anunța că ancheta averea deputatului PNL Daniel Constantin, după sesizarea Grupului de Investigații Politice.

VEZI ȘI: Daniel Constantin neagă ”propaganda” că ar fi manevrat de Dan Voiculescu

În 2025, tot presa scria că Daniel Constantin are probleme cu creditorii. Potrivit relatărilor, el fusese dat în judecată de un om de afaceri din Israel pentru recuperarea unei sume de aproape 100.000 de euro. Tot anul trecut, el ar fi avut de returnat către cinci persoane fizice suma de 398.000 de lei și 15.000 de euro. În plus, ar fi avut și un debit către AJFP Ilfov de 1.168.320 de lei, adică circa 240.000 de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close