€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Ce vrea PSD să impună în pachetul 2 fiscal. Grindeanu, despre vot: Asta nu ne face prizonierii Coaliției!
Autor: Ioana Dinu

sorin-grindeanu_inquam_photos_malina_norocea_92332400 Inquam Photos / Malina Norocea
 

Sorin Grindeanu a criticat dur unele dintre deciziile cuprinse în pachetul fiscal asumat recent de Guvern.

„Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la foștii deținuți politici. Mai sunt câteva zeci în țară. Puțin respect pentru ei cred că puteam arăta. Aceste măsuri nu au un impact bugetar semnificativ, dar au o valoare simbolică enormă”, a declarat Grindeanu.

Social-democratul a criticat și lipsa de susținere a colegilor din Coaliție pentru amendamentele propuse de PSD, precum aplicarea contribuției de sănătate (CASS) doar pentru pensiile care depășesc 4.000 lei (nu 3.000), exceptarea mamelor în concediu post-natal sau a elevelor minore care continuă studiile.

Grindeanu a precizat că PSD va insista în următorul pachet fiscal pe impozitarea criptomonedelor, taxarea sumelor transferate în afara țării de multinaționale, reducerea numărului și indemnizațiilor membrilor din consiliile de administrație.

„Ne dorim o recalibrare drastică a sistemului consiliilor de administrație. Nu putem vorbi de austeritate când unii își dublează indemnizațiile în companii de stat”, a spus el, cu referire inclusiv la cazul Tarom.

 

Iată declarațiile complete:

 

Reporter: I-ați certat pe colegii de la USR că vă copiază amendamentele. Aș vrea să știu de ce contează de cine sunt propuse. Nu sunteți într-o Coaliție?

 

Sorin Grindeanu: Evident că suntem într-o Coaliție, dar în momentul în care anumite lucruri sunt făcute și asumate de către un partid politic, eu cred că e bine să se respecte adevărul. Cum aceiași colegi de la USR țin să scoată în evidență pe anumite componente din anumite ministere pe care le-au preluat acum, cât de răi au fost cei care au fost înainte, fie că au fost liberali, fie că au fost pesediști, eu zic că nu poate să meargă numai la bine, mai trebuie să meargă și la rău. Și trebuie să respectăm adevărul, chiar dacă vorbim de bine sau de rău. Așteptam, în schimb, dincolo de preluarea acestor amendamente pe care noi le-am făcut, să avem mai multă susținere, dacă tot au această aplicare, de exemplu, la amendamentele pe care le-am făcut și din păcate am fost singuri, n-am avut susținere: să se aplice CASS-ul de la 4.000 de lei, nu de la 3.000 de lei la pensii, să nu aplicăm CASS pentru mamele care au intrat în perioada post-natală, pentru toate celelalte lucruri pe care noi le-am propus. Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război. Eu nu cred că vom reface deficitul dacă punem CASS la deținuții politici, foștii deținuți politici. Nu vorbesc de urmași. Vorbesc de deținuții politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în țara asta. Și puțin respect pentru ei și pentru veteranii de război, cred că puteam să arătăm. Nu am găsit înțelegere. Am fost singurii care am susținut în Coaliție aceste lucruri care nu au așa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înțelegere și mai sunt exemple. 

 

Reporter: De ce a crescut cu un punct procentual, doar cu un punct procentual, impozitul pe câștiguri din jocuri de noroc, în timp ce pe dividende a crescut cu șase puncte, s-au tăiat bursele și s-a pus 10% CASS pe pensii? 

 

 

Sorin Grindeanu: Lucrurile acestea, care nu sunt bine așezate, trebuie reașezate. Această treabă cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă. Nu sunt în măsură să fac cercetări, să fac anchete, dar tot acest traseu pare dubios. Ai venit cu un procent urmare a unor informări venite din partea unui director de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, ai scăzut acel procent. În paranteză fie spus, înțeleg că acel domn director, poate e falsă informația, a activat în industrie până acum, deci a fost un mare apărător a industriei. Asta e bine, dintr-o anumită componentă, dintr-o anumită parte, că știe foarte bine industria, dar e acolo nu ca reprezentant al industriei. Este ca reprezentant al statului, dar revenind. Urmare a acelei informări, asta ne-a spus prim-ministrul, s-a făcut această recalibrare. S-a revenit, dar nu cred că s-a revenit la nivelul normal care ar trebui să fie. Cred că în Pachetul 2, de fapt sunt convins, lucrurile trebuie să fie corectate. Și nu sunt singurile lucruri care trebuie să fie corectate! 

 

Reporter: Și ce vor conține următoarele pachete și aș vrea să știu când vor fi asumate? 

 

Sorin Grindeanu: Asta să vă spună mai exact domnul prim-ministru, dar vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm despre criptomonede și impozitare. Vreau să discutăm despre impozitarea sumelor transferate în afara țării de către multinaționale și să le impozităm. În paranteză fie spus, mi-aș dori ca domnii care conduc și au preluat recent ANAF-ul, să se aplece în perioada următoare spre aceste companii care transferă sume importante din România și să vedem cum fac acest lucru. Mi-aș dori în Pachetul viitor să existe o recalibrare drastică a ceea ce înseamnă indemnizații în consiliile de administrație, numărul membrilor consiliilor de administrație. Mi-aș dori să vorbim despre impozitare la multinaționale, altfel. Da, acestea sunt lucruri, câteva dintre ele, care în mod necesar trebuie să existe în Pachetul 2. Și PSD-ul va veni cu propuneri. Noi am venit și acum cu propuneri. Una singură a fost aprobată, aceea prin care s-a redus subvenția partidelor cu 40%. A fost amendamentul PSD. Doar acest lucru a fost aprobat. Suntem cel mai mare partid din Coaliție. Eu aș face, și folosesc acest prilej pentru a spune următorul lucru. Cred că e bine să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor ca parteneri. Vă repet, eu nu cred că se reface deficitul punând CASS la veteranii de război. Eu nu cred că se reface deficitul punând CASS la deținuții politici, la foștii deținuți politici. Astea sunt lucruri care depășesc o anumită limită. De aceea am această abordare constructivă. Vom veni cu aceste propuneri. Îmi doresc să fie mai bine luate în seamă. De altfel, în zilele următoare o să ne consultăm în partid legat de modul în care vom gestiona și vom aborda perioada următoare, politic.

 

Reporter: Și as vrea să vă mai întreb, pentru că am văzut că PSD are o scădere în sondaje. Credeți că va continua această scădere în contextul măsurilor de austeritate?

Sorin Grindeanu: Eu nu nu cred în sondajele făcute înainte de congresele altor partide!

 

Reporter: Și totuși, de ce credeți că PNL și USR au crescut în sondaje și dumneavoastră ați scăzut?

 

Sorin Grindeanu: V-am spus că nu cred în sondaje făcute înainte de congresele altor partide. Numai ce o să fie un congres în weekend. 

 

Reporter: Am văzut ieri în plenul Parlamentului că au fost foarte mulți social democrați absenți. Aș vrea să vă întreb dacă este o formă de protest?

 

Sorin Grindeanu: Nu, dar au fost online foarte mulți. Nu e nici o formă de protest. Am fost prezenți, s-a votat. Nu e nici o formă de protest.

 

 

Reporter: Bună ziua, domnule Grindeanu. Spuneți mai devreme despre propuneri făcute de PSD în Coaliție, dar care nu au fost acceptate de partidele aflate în această Coaliție. V-aș ruga să ne mai dați câteva exemple în afară de ce ați menționat până acum. Ce alte propuneri a mai făcut PSD, iar celelalte partide le-au refuzat?

 

Sorin Grindeanu: Am vorbit de CASS-urile de mai devreme și excepțiile respective și mărirea la 4.000 de lei, nu la 3.000 de lei, a limitei peste care peste care se aplică acest CASS. Am vorbit de exceptarea mamelor minore care își continuă studiile. Am vorbit de anumite propuneri care au venit pe zona de educație, dar care n-au fost nici ele acceptate, din păcate. Foarte multe propuneri venite de pe zona de educație. A dispărut acea propunere discutată, sper să fie în Pachetul 2, am amintit mai devreme de acele impozite pe cifra de afaceri și de criptomonede, de care discutam mai devreme. Eu sper să se regăsească în Pachetul 2. Modul în care s-a abordat acest Pachet 1 ne face să fim foarte atenți. Și de aceea vă spuneam că în perioada următoare în partid vom avea mai multe discuții despre modul în care și cum vom aborda perioada următoare.

 

 

Reporter: V-am mai auzit odată spunând acest lucru, că dacă mai trageți mult PSD la răspundere pentru situația economică a țării, suntem pregătiți să ieșim de la guvernare. Vă văd cu un al doilea anunț. Există o pondere în acest moment la nivel de partid care se spună, o pondere majoritară, care se spună să iasă PSD de la guvernare?

 

 

Sorin Grindeanu: Nu! Tocmai ce am votat în urmă cu două săptămâni și n-am făcut-o într-un mod restrâns. Aproape 5.000 de PSD-iști, 4.700 ca să fiu mai exact, au votat într-un procent majoritar intrarea la guvernare. Asta nu ne face prizonieri ai acestei Coaliții. Suntem parteneri de bună credință atâta timp cât suntem tratați în acest mod. Altfel, tot cu această consultare largă în partid, putem să decidem și altceva. Eu să știți că n-am de ce să regret. Nici că s-au făcut aproape 400 de kilometri de autostradă în cei trei ani și ceva. N-am de ce să regret că am făcut parte dintr-un guvern care a mărit pensiile și salariile. Acestea sunt lucruri pe care n-am de ce să le regret. Și nu cred că în modul ăsta se pune problema. Orice țară din Uniunea Europeană în trecut s-a dezvoltat având o perioadă deficit, chiar și un deficit mărit, dar acel deficit a fost dat de investiții. Aproape 8% din PIB pe bugetul anului trecut au reprezentat investițiile. Nu regret o secundă că am făcut parte dintr-un guvern care a făcut investiții și astea se văd, inclusiv cele de azi.

 

Reporter: Și o ultimă întrebare, mai devreme spuneați că susțineți o restructurare drastică a modului în care funcționează consiliile de administrație. Totuși în luna mai anului 2025 a apărut din nou această temă în spațiul public, cei din Consiliul de Administrație al Tarom și-au dublat indemnizația. Înțeleg că Ministerul Transporturilor atunci a votat favorabil pentru această modificare. De ce ați considera că este oportun o astfel de modificare?

 

Sorin Grindeanu: Întâmplător... nu fug! Conduceam în acea perioadă, dar nu mi-am pus și nu se găsește semnătura mea pe acel document. Nu sunt de acord cu asemenea chestiuni și știți că am mai declarat. Nu a intrat în vigoare, bugetul TAROM-ului nu a fost aprobat. O consider o acțiune care depășește orice limită a bunului simț și îi rog pe cei care conduc în acest moment Ministerul Transporturilor să repare toate aceste lucruri. Oricum vor fi reparate, sper, prin măsurile din Pachetul 2. Dar astăzi când vorbim, ele nu se află în plată. E important de spus, fiindcă bugetul nu a fost aprobat. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close