Prima lovitură de stat a avut loc în 2004. A doua s-a produs în 2008, urmată de o alta, în 2009. Cât privește lovitura de stat din 2012, aceasta abia începe. Iată pe ce bazez aceste afirmații:
Scopul procesului electoral este evitarea conflictului (a luptelor de stradă, a grevei generale, a unui război civil și a altor violențe petrecute în Piața Universității). Nu trimiterea în scaunul de președinte, senator sau deputat a unui om, ci asigurarea liniștii în societate, a echilibrului și a stabilității. De aceea, se caută majoritatea: astfel sunt mulțumiți de rezultat cei mai mulți dintre electori, iar încrederea rezultată permite conducătorilor să treacă de momentele dificile, până la următorul proces electoral.
În 2004, majoritatea românilor a încredințat PSD majoritatea parlamentară și, deci, guvernul. Traian Băsescu, abia ales președinte, a dat o lovitură de stat, impunând un premier susținut de mai puțini oameni decât acela ajuns, prin jocuri de culise, în Opoziție. A rezultat un dezechilibru, o instabilitate politică, rezolvată în 2007, prin refacerea unei majorități parlamentare dorite de popor, respectiv PSD plus PNL, care a și guvernat fără probleme până la finalul mandatului.
În 2008, PSD a avut majoritatea în scrutinul popular, dar sistemul de alocare a mandatelor și voința unui singur om, care nu căuta stabilitatea, ci Puterea, au creat o construcție instabilă, care s-a prăbușit în 2009. Din nou s-a generat o soluție de echilibru, respectiv soluția Klaus Johannis, care reprezenta, prin intermediul Parlamentului, majoritatea cetățenilor cu drept de vot.
Atunci, o grupare politică a ocupat cu forța guvernul. Decizia unui singur om a fost, ulterior, impusă de procurorii și fabricanții de dosare care i-au determinat pe unii parlamentari să ignore mandatul primit, trecând în tabăra care reprezenta minoritatea.
După anul 2000, majoritatea nu a mai reușit să-și vadă reprezentanții la conducerea României. Într-o formă sau alta, Traian Băsescu a guvernat cu minoritatea, în folosul unei minorități din această minoritate.
Cei puțini, bazându-se pe controlul exercitat asupra a 9 judecători constituționali, ignoră, din nou, votul majorității. Ignorarea votului popular, în 2012, și asumarea unei victorii, când de fapt referendumul a arătat impopularitatea actualului regim, vor accentua instabilitatea și criza politică din România. Negocierea și coabitarea au sens în măsura în care te poți baza pe cuvântul dat. Ultimii opt ani au anulat această încredere.
Echilibrul nu poate fi menținut, în aceste condiții, decât prin noi manipulări, prin folosirea serviciilor secrete, prin represiune, prin activarea unor proptele externe care presupun costuri, inclusiv în zona interesului național, pe termen lung.
Traian Băsescu și gruparea care a profitat cel mai mult de regimul său sunt dispuși să plătească aceste costuri, fiindcă nu dau de la ei, așa cum și-au asumat, chipurile, austeritatea pe care o suportau alții. Cât vor fi dispuși românii să mai înghită, rămâne de văzut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
