Urmărește emisiunea live


Blestemul liberalilor: vorba care îi scoate din guvern

E drept ca un om să fie demis pentru ceea ce a spus, nu pentru ceea ce a făcut? În cazul politicienilor, da, fiindcă ei și-au câștigat poziția cu vorbele spuse în campanie. Așa au ajuns în guvern, așa pleacă, dacă gafează vorbind.

Liberalii sunt campionii faulturilor auto-administrate. Ei fac cele mai multe greșeli neprovocate de adversari, fiind siliți apoi să demisioneze din cauza vorbelor aruncate aiurea:

  • Ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, a vorbit în plus, ceva despre Adriana Săftoiu, oferindu-i pe tavă lui Băsescu un dosar penal de calomnie. A plecat învins din guvern, deși n-a pierdut niciun război.
  • Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a vorbit la telefon cu un baron numit Morega, despre firma fiului său. Nu i-a cerut nimic, dar a fost suficient ca DNA să-i facă dosar penal, iar colegii să-i forțeze demisia din Guvern.
  • Ministrul Administrației, Victor Paul Dobre, a vorbit... ” discuţii personale”, tot la telefon, dar în timpul referendumului. Așa că s-a ales și cu o demisie și cu un dosar penal.
  • Andrei Marga nu a fost scos din ICR de fapte, ci de vorbe, care au cântărit mai mult ca un calorifer, din acela greu, de fontă.
  • În cazul ministrului Culturii, Daniel Barbu, o vorbă a făcut mai mult decât două DNA și o ANI. Vorbă pe care a rostit-o de bunăvoie și nesilit de nimeni, ca la Starea Civilă.
  • Gigi Becali, care a fost liberal, până la condamnare, și-a săpat temnița cu microfonul lavalierei. A spus atâtea despre judecători că nu putea scăpa nici dacă, printr-un miracol, ajungea șeful ICCJ și se judeca singur, în completul de cinci.
  • Ministrul de Interne, Radu Stroe, a răspuns țâfnos la o întrebare care nu-i era adresată. Ca să fie sigur că vorbele sale îl scot din Guvern, a mai și rânjit către operatori, să nu lase loc de vreo interpretare favorabilă.

Există, însă, și liberali care tac când ar trebui să vorbească, probabil fiind obligați la asta de legea compensației:

  • Tăriceanu a scris când trebuia să vorbească, în șoaptă, să nu-l înregistreze vreun reportofon roz.
  • Gerea a tăcut, ca un pește, pe toată durata mandatului, așa că mulți nu-i știu nici numele mic, nu au aflat nici că a fost ministru, darmite că l-au dat afară, din cauza tăcerii.
  • Cel mai rău suferă de tăcere Relu Fenechiu. A tăcut fiindcă nu și-a luat propriul dosar în serios, până la prima condamnare. După aceea, era prea târziu să-l mai creadă oamenii care au ascultat, 10 ani, doar varianta procurorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel