Big Brother. Decizie privind datele personale ale turiștilor din România

Ministerul Turismului pregăteşte un proiect Big Brother pentru cei care merg în vacanţă. 

De anul viitor, datele personale ale tuturor turiştilor din ţara noastră vor ajunge într-un sistem administrat de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Iar unele date personale despre turişti vor fi gestionate de poliţie.

Conform proiectului, toate hotelurile şi pensiunile vor fi obligate să aibă un sistem informatic primit de la stat cu care să colecteze date personale despre turişti. Numele, cetăţenia, codul numeric personal, adresa şi scopul călătoriei ar urma să fie apoi stocate într-o bază de date gestionată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Turiştii spun că măsura nu ar trebui să deranjeze pe nimeni, dacă nu are nimic de ascuns, informează TVR.

Unii hotelieri au instalat deja astfel de sisteme, dinainte ca proiectul să apară.

Sistemul propus de Ministerul Turismului vizează evidenţa furnizorilor, datele statistice şi informaţii despre turişti. Acestea din urmă vor fi gestionate de Poliţia Română. Autorităţile urmăresc, printre altele, descoperirea infracţiunilor, protecţia martorilor, depistarea celor urmăriţi şi a ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Reprezentanţii patronatelor din turism spun, însă, că nu au fost consultaţi în elaborarea proiectului.

Proiectul Legii Turismului va sta în dezbatere publică 20 de zile şi ar urma să intre în vigoare peste aproximativ 6 luni.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel