Autocar din R.Moldova, răsturnat la Mărășești

Accident
Accident

O persoană a decedat şi alte şase au fost rănite după ce un autocar de călători înmatriculat în Republica Moldova s-a răsturnat, luni seara, pe raza localităţii Mărăşeşti, între Haret şi Modruzeni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"O persoană a decedat şi alte şase persoane au fost rănite grav, după ce un autocar de călători s-a răsturnat între Haret şi Modruzeni. Autocarul venea din Ungaria, era înmatriculat în Republica Moldova şi mergea la Chişinău. În autocar se aflau 11 pasageri şi trei şoferi. Se pare că GPS-ul i-ar fi deviat pe şoferi de pe E85 către un drum secundar, spre Modruzeni, iar într-o curbă periculoasă, conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-un şanţ", a declarat şeful Poliţiei Rutiere Vrancea, comisar şef Cătălin Stegărescu.

La faţa locului au intervenit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea.

"Forţele de intervenţie ISU Vrancea şi SAJ au intervenit cu două ambulanţe SMURD, o descarcerare, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cinci ambulanţe SAJ, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor calificat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Potrivit SAJ Vrancea, şase victime au fost transportate cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Focşani.

Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel