Teatrul Național București a anunțat, marți, că suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, în urma controverselor privind angajarea regizorului Felix Alexa.
„Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București a decis, având în vedere și întrevederea cu reprezentanții Ministerului Culturii, suspendarea repetițiilor spectacolului 'Tartuffe', ca măsură de organizare a activității, până la identificarea soluției profesionale adecvate pentru continuarea proiectului.
Publicul va fi informat cu privire la evoluția proiectului prin canalele oficiale ale teatrului”, se arată într-o postare publicată pe Facebook.
Anunțul vine în contextul în care regizorul Felix Alexa a fost acuzat în trecut de mai multe femei de hărțuire și agresiune sexuală, deși acesta neagă acuzațiile.
Demisii după angajarea lui Felix Alexa
Angajarea lui Alexa a stârnit un val de proteste în rândul comunităţii teatrale. Peste 50 de actori, printre care Mihai Călin şi Ofelia Popii, au semnat o petiţie adresată Ministerului Culturii, iar figuri notabile precum regizorul Andrei Şerban au cerut reanalizarea situaţiei, invocând acuzaţii legate de comportamente abuzive şi o criză de-a dreptul instituţională în cadrul teatrului.
Din distribuţia anunţată iniţial făceau parte actori precum Marius Manole, Marius Bodochi şi Fulvia Folosea, însă mai mulţi artişti au declinat sau renunţat la colaborare pe fondul scandalului.
Primul actor care și-a anunțat demisia în acest caz a fost Conrad Mericoffer, în semn de protest față de angajarea lui Alexa, urmat de Tudor Cucu-Dumitrescu, care a anunțat că întrerupe colaborarea cu TNB din același motiv.
Ministerul Culturii anunță verificări
Ministerul Culturii a transmis, luni, că verifică în acest moment toate instituţiile subordonate, modul de aplicare a măsurilor de prevenire şi combatere a hărţuirii pe criterii de sex, precum şi a hărţuirii morale la locul de muncă.
Precizările ministerului au venit în contextul scandalului de la TNB care îl vizează pe regizorul Felix Alexa. În acest context, conducerea Ministerului Culturii s-a întâlnit cu managerul TNB, Ada Hausvater.
„În cadrul întrevederii de astăzi, 9 noiembrie a.c., cu managerul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, doamna Ada Hausvater, conducerea Ministerului Culturii și-a exprimat îngrijorarea și a solicitat clarificări privind situația creată în urma mărturiilor apărute în spațiul public și a reacțiilor generate în comunitatea teatrală.
Fără a interveni în raporturile individuale de muncă sau comerciale ale instituțiilor din subordine, și cu respectarea prezumției de nevinovăție, Ministerul Culturii are responsabilitatea de a veghea la menținerea unui mediu profesional sigur, bazat pe demnitate, respect reciproc și egalitate de șanse. În acest sens, ministerul verifică în prezent, în toate instituțiile subordonate, modul de aplicare a măsurilor de prevenire și combatere a hărțuirii pe criterii de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, prevăzute de Hotărârea de Guvern nr. 970/2023.
Instituția noastră rămâne ferm angajată în protejarea drepturilor legitime ale tuturor părților implicate, de la persoanele care au adus în atenție aceste situații, până la profesioniștii din cadrul teatrului și persoanele vizate de afirmațiile publice, asigurând un cadru de dialog neutru, echitabil și transparent”, a transmis ministerul într-o postare pe Facebook.