Consiliul Judeţean Hunedoara a aprobat un proiect de asociere cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România-Cultul Mozaic, pentru realizarea în comun a proiectului ”Reabilitarea Sinagogii Haţeg“, proiect finanţat de către Consiliul Judeţean.
autor: Adrian Stroescu
Primarul din Haţeg, Nicolae Timiş a declarat pentru publicaţia Mesager Hunedorean că investiţia este una fără sens. În Haţeg mai trăieşte un singur evreu, iar locaţia în care se află sinagoga nu este cea mai fericită pentru un punct de informare turistică, oricâte panouri indicatoare ar fi îndreptate către bătrânul lăcaş de cult evreiesc.
În Haţeg mai trăieşte un singur evreu
„Sinagoga nu are acces direct spre drum, este ascunsă între blocuri, într-o zonă în care accesul autovehiculelor este interzis. Mai mult decât atât, noi avem un proiect, pe care îl câştigăm, pentru realizarea unui centru de informare turistică pe marginea DN 66, acolo unde sunt locuri de parcare şi unde vom pune, pe lângă pliantele de informare, şi produse locale ale cooperativelor meşteşugăreşti, care sunt renumite în toată România. Dacă ne întreba cineva, puteau să se asocieze cu noi. Asta ar fi fost o soluţie”, a declarat Nicolae Timiş, primarul oraşului Haţeg.
Citeşte şi:
Braşov: Fonduri europene pentru reabilitarea Cetăţii Râşnov
Centru de informare turistică în parcul Coloanei Infinitului din Târgu-Jiu