Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, din cauza lucrărilor de amenajare a unui spaţiu de servicii, traficul rutier este restricţionat astăzi, până la orele 19:00, pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, între kilometrii 288 şi 289, pe sensul către Sibiu.
Tot astăzi, pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, traficul rutier este restricţionat pe prima bandă şi pe cea de urgenţă, pe sensul spre Capitală, pe tronsoanele kilometrice 15 - 14, 20 – 12, respectiv 138 – 126 pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii rosturi de dilataţie, asfaltare şi colmatări.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să sporească atenţia la volan şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.