DCNews Sport Fotbal Răzvan Marin, gol decisiv în Liga Campionilor. Rezultat AEK Atena - LASK Linz

Răzvan Marin, gol decisiv în Liga Campionilor. Rezultat AEK Atena - LASK Linz

Internaţionalul român Răzvan Marin a marcat un gol de generic în partida AEK Atena - LASL Linz, din prima etapă a Ligii Campionilor.

AEK Atena a câştigat în prima etapă a Ligii Campionilor la fotbal, 1-0 cu LASK Linz, marţi seara, pe teren propriu, prin reușita internaţionalului român Răzvan Marin.

Marin a înscris în minutul 21, dintr-o lovitură liberă din marginea careului. Mingea a fost trimisă în vinclu, învingându-l pe portarul de la Linz.

AEK şi-a creat mai multe ocazii mari de gol, contra unei debutante în UCL, dar Luka Jovic, Barnabas Varga, Aboubakary Koita sau Zini au ratat.

Prima victorie pentru AEK Atena în Champions League după 20 de ani

Marin a fost integralist în acest meci. AEK Atena a consemnat prima victorie a lui AEK în Champions League după o pauză de 20 de ani. De menționat este că Răzvan Marin a marcat un gol pentru AEK Atena și weekendul trecut, în meciul câştigat cu scorul de 5-0 în faţa formaţiei Aris Salonic, în etapa a treia a Superligii de fotbal a Greciei. Astfel, selecţionerul Gheorghe Hagi pare că are la dispoziție un jucător în formă pentru meciurile Naționalei României din Liga Națiunilor.

Alte meciuri de Champions League disputate marți

În altă partidă, Aston Villa a învins-o în deplasare pe FC Bruges cu scorul de 3-2.

Golurile echipei engleze au fost reuşite de John McGinn (11), Emiliano Buendia (22) şi Nicolas Jackson (43).

Pentru campioana Belgiei au marcat Hugo Vetlesen (19) şi Nicolo Tresoldi (61 - penalty), germanul având şi o bară.

Marţi se vor juca și partidele Borussia Dortmund - Villarreal, FC Porto - Manchester City, Lille - Real Betis Sevilla, Real Madrid - Inter Milano. Toate meciurile menționate vor începe de la ora 22:00.

Citește mai multe din Fotbal
Citește mai multe din Fotbal