DCNews Stiri Proteste în mai multe orașe provocate de votul din Diaspora

Proteste în mai multe orașe provocate de votul din Diaspora

Proteste în Timișoara. Foto: Facebook

La ora 19:00, în București manifestau fără autorizație aproximativ 500 de persoane. Un grup distinct de persoane a ieșit în stradă pentru a-l susține pe Victor Ponta.

Conform Mediafax, în Cluj-Napoca protestează aproximativ 2.000 de persoane. Oamenii s-au adunat, începând cu ora 18.00, în Piaţa Unirii din municipiul Cluj-Napoca, având pancarte cu mesaje precum: \"Ponta nu uita, tineretul nu te vrea\", \"Ponta, nu te vrem\" şi \"Jos Ponta”.

Un miting este în desfăşurare şi în centrul municipiului Oradea. Aproape 400 de oameni şi-au dat întâlnire pe Internet, potrivit Digi 24.

Incidente la Timișoara

Portalul de știri pressalert.ro transmite că în Piața Operei din Timișoara s-au strâns aproximativ 2.000 de oameni, cei mai mulți dintrei ei manifestând pașnic. Notă discordantă a făcut un grup de tineri violenți, notează presa locală, care s-au postat chiar în primele rânduri. Aceștia au început să scandeze „m… Ponta” și au devenit extrem de nervoși în momentul în care jurnaliștii au început să-i filmeze. „Ce vrei, mă, pleacă, mă de aici cu camera”, au răcnit aceștia în repetate rânduri”.

La un moment dat, unul dintre ei a lovit camera unui reprezentant al televiziunii România TV. Grupul a continuat cu violența verbală, scandând întruna „m… Ponta”, dar și „m..e Iohannis”. Jandarmii i-au ridicat pe câțiva dintre scandalagii, moment în care aceștia au început să se lamenteze, acoperindu-și fețele la vederea camerelor: „dar ce-am făcut, asta ne e libertatea?”.

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. Rezultate finale Diaspora: Iohannis a câștigat detașat

Președintele Traian Băsescu a cerut sâmbătă demiterea ministrului de Externe, Titus Corlățean, pentru a doua oară în ultimele zile, acuzându-l că a dezinformat când a afirmat că MAE nu poate suplimenta numărul secțiilor de votare din Diaspora, informație contrazisă ulterior de Biroul Electoral Central.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele